miercuri, 23 iulie 2014

23.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 178


Cam asta e! Luni le-am scos din tipografie. ”Iașul din Inimă”, album de 324 de pagini, format 23x30 cm, apărut la Editura Junimea din Iași. Mulțumesc Colegului Florin Macovei care mi-a permis să public două imagini superbe în Album, mulțumesc tuturor celor care au contribuit la apariția lui!
Este o lucrare de care sunt mândru și pentru care mă simt împlinit ca Om și ca Artist! Restul sunt doar bătăi de inimă care mă apropie de o nouă viață.

marți, 22 iulie 2014

22.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 177

Amintirile de ieri (5)...


În fine... termin ce avusesem de făcut, mă pun cu curu pe valiză, o buchisesc bine și, într-un târziu, reușesc s-o închid. Urmează o noapte scurtă, trezirea de dimineață, duș, papa mic, luat calabalâcul și refăcut traseul în ordine inversă: Bruxel Nord - Antwerpen, după 4 minute Antwerpen - Rosendal, după altele 3 minute Rosendal - Schiphol. Cobor, târâi iar bagajul după mine o bucată bună de aeroport, bag bolentinul într-o țoașcă care mi-l scanează și-mi dă cartonașele spre unde mă duc... Dau să predau bagajul la o tanti neagră ca noaptea. Are 2 kile peste 23. Tantea zice să mai dau ceva jos, eu mă gândesc cu groază că trebuie să mă urc cu curul pe valiză și s-o buchisesc încă o dată... și-i zic că plătesc diferența de greutate. La Tarom între 23 și 32 de kg e fix 100 de euroi. Nu leșin că sunt bărbat, înghit în sec și mă scociorăsc de ultimii bănuți. Trec de poartă și tăbârcesc rucsacul vreo 2 km până se termină aeroportul. De acolo se pleacă spre Romanela, spre câteva ”țări” de la Ruși și spre altele câteva din Africa. Suntem tari Nene. Căcat băț! Pansat, vorba lui șeful meu! Stau 2 ore și frec pisica pe burtă. Noroc de un automat cu apă și sucuri că muream de sete. Nu puteam să mă întorc în zona cu haleală după ce-mi trecuseră băieții rucsacul prin magaoaia de văzut în bagaje...
Urcăm la timp în avion și stăm. Și stăm. Și stăm futu-i în aripă. Cică că e traficul în draci. Aiurea. Decolăm cu jumate de oră de întârziere. Vreo 20 de minute se mai recuperează până la Otopeni. Aici aceeași treabă: nu e zonă de tranzit, așa că trebuie să ies pe la sosiri, să o iau spre plecări și să mai trec încă o dată rucsacul cu aparate prin magaoaia de văzut în bagaje. Bineînțeles că nenea de la magaoaie e un BOU. Vede ceva în neregulă și trebuie să pun într-o tavă aparatele și obiectivele. Nu mai vede nimic. ”Măi băieți, ori sunteți obosiți ori incompetenți, ori de la bufetul aeroportului” întreb eu cu țandăra sărită. Nu răspunde nimeni. Doar suntem în Romanela. Pe o beznă neagră (dacă mă pot exprima așa) ajung la Iași. Avionul reușește să se oprească la timp, la marginea arăturii. După 20 de minute de uitat la moaca lui Adormiței de pe perete, timp în care se apucă de torențială, vine și bagajul. Acasă, dau drumul la calculator. Pe FB același specimen zice că se lucrează și noaptea la Aeroport. Prietene, nu lucrează nici dracu. Acu juma de oră am coborât din văzduh pe ”aeroportul tău” și nu era nici țipenie de om la lucru de noapte la pista nouă. Minciunosule!

luni, 21 iulie 2014

21.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 176

Amintirile de ieri (4)...


Mă trezesc cu noaptea-n cap, mă-mbrăcinez, întricouez, împapucez, halesc ceva, spăl fasolele, înșfac rucsacul și o tai spre gară. Taman la timp să prind din mers trenul spre Luxemburg. Trei ore casc ochii pe geam. Întunecat, a ploaie. Norocul porcului...
Trenul oprește în stația finală, cobor, pipilică, bag mâna adânc în rucsac, scot aparatul și o iau la adidas, agale, spre centrul orașului. Trec viaductul, m-aș duce prin vale, da la lumina care este... așa că voi încerca în piața de legume - haleală de lângă centru. Sâmbăta știu că e târg. Musai găsesc eu ceva de clămpănit...
Când să trec drumul să intru în piață aud de după rucsac un răget și mai mai să dau jos pe un nene din doi care pedalează de zor. Ieșiseră din spatele meu de după o poartă de-asupra căreia scria ”Meliția”. Ptiu trăsni-i-ar de beliți găndesc eu în gura mare uitându-mă încruntat după cei doi hăndrălăi călare pe biciucletă și în costume de policemani. Cu budigăi scurți.
Intru în piață, mă conofăiesc în stânga, mă câcâi în dreapta, inspirație nema. Rar mi-a fost dat să nu găsesc ce poza în asemenea zonă:


Doar atât... Nu-i nimic, gândesc eu dezamăgit, trec pe sub portal și ajung în cealaltă piață. Aia centrală din fața catedralei. Anii trecuți nu aveai loc la mese de câți turiști erau veniți în vizită și flămânzi. Acum jumate de piață e un fel de talcioc - bâlci cu antichități. S-au dus turiștii de altădată. E criză și la ei Monșer!


Fleoșc în stânga, fâs în dreapta... nimic Domne. Da nimic. Interesant. Deodată se proțăpește un nene de 1,50 m în fața mea și-l aud:
- Vous parler français?
- Oui. (mă uit în jos la el, unul dintre melețenii de pe biclă)
- Vous prendre des photos de jeunes filles?
- Pardon? (ce ai măi băiete, v-au călcat pedofilii de când n-am mai fost eu ultima dată pe-aci?)
- Faceți poze la fetele tinere? (repetă încă o dată și mai înfipt Colombo din fața mea)
- Nu Domne.
- Da la ce?
- La ce-mi place.
- Să văd
- Ia și vezi (și-i derulez înapoi vreo 12 imagini cu rahaturile de antichități pozate înainte... cât vorbisem cu el, pe ne ve derulasem trei imagini înapoi din ceea ce făcusem)
- Da... bine!
- Aveți probleme pe aici cu oamenii răi? (îl întreb eu interesat și compătimitor) Credeam că numai pe la noi prin România sunt astfel de probleme, da n-am auzit niciodată un polițist român întrebând pe un turist străin așa ceva... 
Se face că nu pricepe și dă să-ncalece bicla s-o taie...


- Monseur (Monseur scriem, Monseur zicem), îl opresc eu cu glas gros și ridicat.
- Da, zice el coborând piciorul păros înapoi pe caldarâm.
- Despre poza asta întrebați? (era una dintre cele trei pe care le dădusem în urmă).
Se uită la mine cu o privire de câine alintat cu un șut în coaste. Își dă seama că cam fac mișto, da n-are ce spune. Nu se vede nici o față de jună în poză. Dă iar să-ncalece mijlocul de locomoție din dotare...
- Monseur, mai zic eu cu vocea și mai ridicată. Iar se oprește cu chicioru-n aer și se uită crunt la mine... să vă spun un secret: n-aveți femei frumoase în Luxemburg ( de unde dracu să aveți măi bulangiilor, ce să iasă din tine și pe cine ai pe-acasă?). Am fost de vreo nouă ori prin zonă și m-am uitat. Acum 14 ani am văzut una. Venea dintr-acolo, de sus... blondă, cu părul până în talie, 1,80, picioare superbe, fustă transparentă... când s-a apropiat vorbea românește domnule!
Nu mai așteaptă să-i mai zic ceva, încalecă bicla și se depărtează cu viteză, mai mai să doboare la un colț o damă bine luxemburgheză. Adică 1,55 m, curu cât șifonierul, chicioarele cât stâlpul de curent, plus păr pe ele din belșug.
Uite-așa era să devin foto-infractor. Nici măcar n-am avut onoarea să știu cu cine am stat de vorbă. Că nu s-a prezentat melețianu luxemburghez. Acuma întrebarea e așa: să fi plecat pedofilii lor din Romanela și să se fi re-orientat pe Be-Ne-Lux? Că prea au o fobie văd cu subiectul ăsta cu fetele. Sau s-or fi săturat băieții să-și vadă fiicele pe la Tv și prin ziare drogate, bete, făcând nani pe trotuar și cu chiloțeii la vedere de cuminți ce sunt? Cine știe...


duminică, 20 iulie 2014

20.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 175

Amintirile de ieri (3)...


Amsterdamul este un oraș foarte ofertant pentru fotografie gen Travel. Sau de stradă (canal) - depinde cum o luați. Trebuie doar un pic de atenție, ochii mari beliți și scula potrivită. Cât am umblat cu aparatul în mână pe acolo, (sincer), nu am dat jos din botul camerei obiectivul 70-300 de la Canon (ăla cu f4-5,6, L IS USM). Este un superobiectiv pentru genul respectiv de fotografie. În cârcă, la rucsac, mai aveam un corp asemănător (FF) cu un 24-70 și un 15 de la Sigma. Nu le-am scos la aerisit!..


Un nene avea în fața casei două mașini benga. A mutat-o pe una lăsându-mă să mă minunez de cealaltă, după care a plecat voios, nu înainte de a mă întreba: ”Super car”? Super nene, ai grijă la biciucliști!


Nenea fotograful din imagine este unul foarte cunoscut. Cel puțin printre milițienii motorizați din Amsterdam, cu care a dat noroc parte-n parte. Umbla teleleu după un nene în vârstă călare pe o Toyota Crown (nenea în vârstă, că nenea fotograful umbla într-un Mercedes Vito pe care-l călărea o gagică benga și de unde cobora pe la poduri - prin punctele importante din plan să- facă poze la nenea cu mașina de iepocă) și-i futea câte un bliț în ochi. Acuma, sincer, după cum se uită-n vizor cu ochiul stâng... și după cum pocnea cu blițul spre mașinoaia lucioasă... și după cum căra al doilea aparat cu teleu pe el pentru niște imagini la care trebuia doar un superangular... cred că doar marketingul o fi de vină. Eu știu?...


Bâtlanul respectiv stătea pupuică pe acoperișul unui barcaz. De la distanță am crezut că nu este adevărat. Că-i de decor. Da era viu și plictisit. Nimic nu-l scotea dintr-ale lui. Nici când îi clămpăneam cu obturatorul de pe la vreo trei metri de el. Doar întorcea pliscul din când în când, așa, de control...


Tot ziceam data trecută că mi-ar plăcea să locuiesc pe un barcaz. Chiar și câine fiind!...


Iar dacă te uiți și pe sus... și pe acolo este câte ceva de fotografiat!

Vineri 11, mai mai să dijghin ușa camerei cu valiza. Se umflase nene de atâta șoping. O iau cu atenție maximă pe scările înguste și abrupte, nu de alta da să nu mă dau de-a dura că se dărâma stabilimentul sub greutatea adunată (a mea și-a valizei). Îi dau lu nenea recepționistul cardul de la cameră, îmi spune ”adio și-un praz verde” și se-ntoarce la ale lui făcându-se că plouă. ”Domnu, bagă mata la mandea 10 euroi, cât mi-ai luat garanția pe card”. I se schimbă fizionomia moacei, bagă lopata în sertarul de la casa de bani și scoate cu mâna tremurândă 10 euroi. ”Așa, futute-n aripă de belit”!... Mai cobor un etaj pe scara-ngustă și, în 5 minute sunt în gară. Peste alte 4 minute sunt în trenul de Roterdam, de acolo în cel de Rossendal, de acolo în cel de Antwerpen și, în final, în cel de Bruxel. Tăticii, nu știu cum de la alții se poate. Treaba asta cu trenurile: spre oriunde din oră-n oră, dacă nu chiar și din jumate-n jumate. Și au și gonetă, nu ca la noi că poți merge liniștit pe lângă ele și ajungi înainte-n gară. Puteam să ajung direct la Bruxel. Cu TGV-ul, doar că mă costa vreo 70 de euroi (în loc de 32. Și chiar dacă salvam o oră de drum, nu se merita. Ajuns în Bruxel Nord fac 5 minute până la hotel. Timp în care mai mai să-mi sară pulsul pe geamurile-televizor cu gagicile în așteptare de clienți. Da nu pentru ele ci pentru câți țigani de la Romanela cu rapandulele aferente am întâlnit. Dacă nu vedeam și câțiva arabi juram c-am greșit destinația. La hotel aceeași piesă: lift canci. ”Nu-i nimic, vă dăm o cameră la parter” îmi zice nenea pe-Chinezul de la recepție. Doar că e gata pe la ora 14. Era 12,30... ce să fac? las valiza, iau rucsacu-n cârcă, umbrela-n dreapta - că iar începuse să plouă - și o tai fericit spre ”Șoping Moll 2” aflat la vreo 400 de metri de hotel. Restul nu are rost să vă povestesc azi. Ghiciți voi cu ce s-a lăsat! 

sâmbătă, 19 iulie 2014

19.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 174

Amintirile de ieri (2)...

Nu pot să spun că-mi place sau nu-mi place Amsterdamul. Mai mult l-am vizitat prin magazine. Cert este că pentru a face fotografii reușite în el - pentru că este foarte ofertant pentru fotografie - îți trebuie lumină. Soare. Umbră. Contraste. Și un pic de ploaie. Eu am avut parte doar de ultima. Ploaie de ploaie. Și doar jumătate de zi de soare. Prin multe dintre locurile umblate în această jumătate de zi lumina era aiurea. Adică soarele strălucea din partea opusă decât ar fi fost ideal. Dar, în lipsă de altceva mai bun, se poate și așa. Trebuie doar să fii atent și să știi să ”decupezi”. Cu aparatul, nu cu foarfeca!


Și la ei sunt magazine gen ”bazar”. Nu le-am inventat noi în ultimii 20 de ani și ceva. Și la ei găsești marfă de calitate și chinezării. Și la ei fațadele secolelor trecute se amestecă cu ”chiciul” v itrinelor prezentului. Nimic nu este nou sub soare. Nicăieri!


Pete de culoare pe un mal de canal. Este primul Citroen pe care-l văd transpirat...


Biciclete, apă, locuințe plutitoare, culori. Dacă mă gândesc bine mi-ar place la nebunie să stau într-o astfel de casă...


Un colț pe undeva prin Amsterdam. Nimic spectaculos. Doi bicicliști trec - năluci aproape neobservate - spre locul lor din inimă. Pe orice vreme, dacă vrei să fotografiezi, cel mai simplu Proiect despre Amsterdam ar fi acela cu și despre BICICLETE. Le găsești la orice colț, legate de barele oricărui pod, de diferite culori și tipuri. Doar chef să ai să fotografiezi. Eu n-am prea avut!...


Nenea de după geam sigur era mare microbist. Și, sigur aștepta cu sufletul la gură finala mică cu Brazilia...


Tot din ciclul ”viață liberă și-un praz verde”... mama era puțin după un pahar de bere. Este o imagine făcută mai spre seara aceleiași zile, când iarăși a ieșit pentru jumătate de oră soarele. O mulțime de oameni pe la diverse colțuri stăteau cu berea-n mână și discutau. Habar n-am ce!...


vineri, 18 iulie 2014

18.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 173

Amintirile de ieri...

Marți, 8 iulie, aeroportul din Iași, dis de dimineață. Aștept să se facă ora 6. Avionul de București, mă rog... dacă avion poate fi numită magaoaia antică care se vede de după geamul sălii de așteptare, ține de 6 unui răsărit superb. ”Să fie cu noroc” gândesc privind mutra lui Adomniței de pe un perete al sălii. Mda, pe toate gardurile și peste tot. Urcăm, magaoaia se pune în mișcare, de pe geam privesc spre noua pistă unde vreo cinci muncitori cred că se-ntreabă dacă să pornească munca sau să mai stea vreo două ore degeaba... București, ieșire pe la sosiri, picioarele pe umăr până la plecări (că zonă de tranzit nu se există în aeroportul numărul 1 al Romanelei), boul de la mașinăria de privit în bagaje vrea iar să-mi numere oole de la aparate și obiective, așteptat încă o oră și zvârrrrrrrrrr la Amsterdam. Nu știu cum se face dar nenea chilotul aterizează cam pe roata dreaptă, da aterizează. Afară plouă ca-n 7 păcate, conform la Meteo. Magaoiul trage la burduf, 10 minute coadă la control pașapoarte, apoi picioarele pe umăr până în zona de bagaje. Vreo 2 km, că e aeroport mare. Îmi mai ia 5 minute să mă lămuresc unde varsă olandezii bagajele de la Bucale, îl recuperez pe al meu și o tai voios sî-mi iau belet la trenul de Amsterdam. Aotomatele-s de 2 feluri: cu fise și cu card. N-am nici de unele, așa că mă duc la ghișeele cu mulți turiști care stau la coadă. Pe la al 4-lea îl nimeresc pe cel bun. La 12 (după o oră de la aterizare) sunt în tren. Plouă într-o veselie. 12, 15 cobor în gara centrală din Amsterdam. Scot nasul și umbrela pe ușa gării, să mă ia vântul. Plouă în rafale... Se vede că nu m-am orientat bine pe hartă pentru strada cu hotelul așa că trebuie să întreb. Un nene amabil, la fel de murat ca și mine, îmi zice pe unde să o iau și, în 7 minute sunt la hotel. Surpraizzzzzzzzzzzzzzzzzzz. O scară lungă și-ngustă ca s-ajung la recepție. Canci lift. Cazat etaj 4 din 4. Scări abrupte și-nguste... ”Dacă iau ăștia foc ard toți ca șobolanii”, gândesc în timp ce-mi tăbârcesc valiza pe scări. Bine că e aproape goală și ușoară. Camera... nici să faci șpagatul nu poți de mică ce este. Așa-mi trebuie, dacă m-am zgârcit la 50 de lei, diferența dintre 2 și 3 stele, când am luat de pe net cazarea. Plouă în continuare în rafale. Umbrela este inutilă.O umflă vântul imediat. Și așa a plouat și miercuri. Doar joi de la 6 pana pe la 11 a fost un pic de soare. Ce dracu să faci Tuteo pe vremea asta câinească? Marș la șoping! Cum? Nu e bani? Păi ce naiba ai gândit când ai tăiat-o la olandeji? Nimic? Halal... Așa că 1 zi jumate am bătut magazinele și am umflat valiza. Poze abia joi!


Dimineața pe răcoare. La doi pași de hotel mă frec la ochi. E prima dată când văd porci fără chele zburând. În spatele lor, pe niște ecrane, rulează niște clipulețe. Îmi ia ceva timp să o prind pe tanti uitându-se sub coada porcului. Cam pe la a 6-a încercare. Da a meritat.


Dinspre hotel spre gară. Are ceva imaginea asta. Ceva atmosferă, ceva mister... Are pe dracu!


O iau pe canale, spre stânga, spre dreapta, spre nicăieri. Un nene dă de mâncare la pescăruși. E bun și așa în lipsă de nimic...


Asta chiar că are un pic de atmosferă, eh...!


Asta e mai spre amiază făcută. Înainte de a se strica vremea din nou... Ilustrează cel mai bine spiritul Amsterdamului: o zi jumate cât a plouat în draci mi-au sărit în ochi tot felul de tineri și tinere de pe altă lume. Cu o rochiță cât batista sau cu niște budigăi scurți și-un tricouaș pe ei zâmbeau de-a-nboulea pe la colțuri de stradă cu privirile pierdute cine știe în ce lume numai a lor. Lumea viselor, lumea ”ierbii” trase pe nas și gură, iarbă de vânzare sub formă de țigară la orice tutungerie și la orice colț de stradă. Zeci de feluri de țigări, mai moi, mai tari, mai așa și așa, mai la stânga, mai la dreapta, toate îmbiindu-te să revii la Amsterdam s-o belești, mama ei de viață afurisită și de cacao pentru unii și pentru alții! (va continua)...

luni, 7 iulie 2014

07.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 172

N-am mai trecut de mult pe aici. Să fie lipsa de timp? Să fie o lehamite mică (sau mare)? Cred că este câte puțin din amândouă. Și din altele. Și din altele și altele... 


Interiorul a intrat deja de vineri la tipar. Mâine (adică azi) voi duce și coperta. Cea de mai sus. Mai trebuie introdusă pe prima copertă doar sigla Editurii Junimea, unde va apărea Albumul, iar pe coperta patru un cod de bare. Peste vreo două săptămâni va fi gata. Cam asta este. S-a mai încheiat un proiect. Un nou album despre Iași, 320 de pagini (format 23x30 cm) 288 de imagini.

Un gust amar... pentru expoziția cu Târgul Cucuteni 5000 doar patru oameni au trimis imagini. Îmi este greu să înțeleg, mai ales că și alții decât cei care au trimis imaginile au fost acolo în cele trei zile cât a durat. Și au fotografiat. Oare ce? Oare de ce? Urmăresc oamenii care îmi sunt sau mi-au fost aproape în timp. Cei care au făcut Cursurile de Fotografie. Unii dintre ei sunt foarte activi pe FB. Dau și luptă mereu, merg pe ici și pe colea, chiar prin țări străine și fotografiază. Ceea ce este bine. Chiar foarte bine. Din păcate nu au învățat și că trebuie să-și editeze imaginile, să le aleagă, să nu le pună de-a valma - clare, neclare, încadrate cu durere și prost încadrate - deși le-am spus despre asta și la Cursuri și la Întâlniri. La unii a prins, la alții... Am pus și eu zilele care au trecut (din cadrul FIE) câte o cârcă de imagini needitate, doar cropate (cele care trebuiau) pentru a vedea colegii mei că se poate și așa dacă știi să-ți setezi un pic aparatul... Am pus, de a ajuns să mă tragă de urechi Boieru Dinu că-s la Cântarea României și-mi fac numai deservicii. Și? A priceput cineva să vină să spună ”nene, bate-mă, omoară-mă, da mai arată-mi încă o dată cum se umblă la aparat și la laptop, că nu mi-a intrat la cap și vreau să fie cât mai bine pe ogorul meu fotografic... Ciuciu. La toți e bine și frumos. Numai eu văd altceva și mă supăr și mă-ntristez și nu știu ce să fac și cum să spun că nu e bine, că altfel se simte și se iubește cu inima pe Ea, Fotografia!

De amu și încă fo 10 zile iar nu voi scrie. Plec la cucuieta să mă hodinesc. S-auzim cu bine și de bine! 

duminică, 29 iunie 2014

29.06.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 171


Ca să nu-mi spuneți voi, o spun eu de la început: fiecare trăiește și-și face viața așa cum consideră de cuviință. În artă e și mai și (mai ales la Romanela): fiecare descoperă pe cont propriu și mărirea și decăderea visului de a trăi decent prin propria muncă și de a fi plătit, dacă nu atâta cât crezi că aceasta face, măcar într-o limită a bunului simț.
Cine a trecut prin Palas Iași în ultimele zile sigur a remarcat pe culoarul care face trecerea spre Food Court o expoziție deosebită. Expoziția lui Ionuț Caraș. Mulți dintre cei care intră pe aici știu despre cine vorbesc (cine nu... la Goagăl) și-i cunosc și lucrările. Este o expoziție interesantă, așa cum a considerat de cuviință Ionuț să o facă. Lucrările printate pe canvas, 1x1 m și 1,5x1 m. Din ce am înțeles, expoziția mai este până pe 4 iulie pe șevalete. Cine n-a văzut-o, merită să meargă!
Nu știu ce așteptări a avut artistul de la această expoziție. Pentru mine este important că i-am văzut lucrările și în altă parte înafară de spațiul virtual. Că le-am putut admira mari, că le-am putut ”pipăi” cu privirea. Și cred că la fel de important a fost și pentru cei care într-adevăr au văzut-o (culoarul fiind destul de îngust și drumul spre păpică și spre Auchan destul de lung. Pentru unii). Pe mine m-a frapat un lucru: ce a scris acum câteva zile pe FB Ionuț. Faptul că, după expoziție, va vinde doritorilor lucrările la pachet. 10 1x1m la prețul de 1000 lei și 5 1,5x1m la prețul de 800 lei. Fiecare, am zis-o mai sus, face ce vrea cu munca lui. Cred că a fost o socoteală greșită. Nu știu câți doritori să achiziționeze o lucrare au fost. Probabil că prea puțini sau niciunul. Vânzarea ”la pachet” pe care a ales să o ”încerce” mi se pare un pic ciudată, ca să nu spun altfel. Pentru că un om normal, cu o casă normală are loc pe perete de una, maxim două lucrări. Ce să facă cu 10? Iar dacă cineva și-ar dori să decoreze un sediu de firmă și ar cumpăra ”pachetele” oferite de Ionuț, atunci sigur respectiva persoană ar avea și banii necesari să plătească mai mult. Așa cum artistul o merită. Nu știu ce să spun mai mult, dar e păcat când gustul amar al zădărniciei începe să-ți dea târcoale și nu știi cum să-l alungi dintre gene...

miercuri, 25 iunie 2014

24.06.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 170


A intrat pe ultima sută de centimetri. ”Iașul din inimă”. Mai sunt de pus câteva traduceri la texte și imaginile de la FIE de anul acesta. Săptămâna viitoare pe vremea asta sper să intre la tipar!

Este mica mea contribuție la obținerea de către Iași a titlului de Capitală Culturală Europeană pentru anul 2021.

vineri, 20 iunie 2014

17.06.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 169

Nimic nu este mai reconfortant decât întâlnirea cu oamenii cu aceeași ocupație cu tine. În cazul meu, cu Prietenii Fotografi. La Bistrița, la lansarea albumului ”Când eram Fotograf” nu am fost mulți. Doar cei care trebuiau să fie. Am glumit, am depănat amintiri, am mărturisit despre proiectele pe care ne dorim să le dăm viață. A fost o oră de viață minunată. Pentru ea vă mulțumesc tuturor celor care ați fost alături de mine.
Îi mulțumesc și lui Robert Kovacs pentru imaginile de mai jos!