joi, 31 iulie 2014

31.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 186

Vernisajul de astăzi... jumătate dintre noi!

Foto: Mirela Cîmpeanu
Foto: Mihai Cantea
Foto: Iulia Iacoban
Foto: Marius Popescu

miercuri, 30 iulie 2014

marți, 29 iulie 2014

29.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 184


Liej - Belgia

... nimic nu se compară cu dezamăgirea care ți-o poate produce persoana pe care o iubești...

luni, 28 iulie 2014

28.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 183


Ar fi trebuit să fie pe simeze în aprilie la Cărtureștii din Palas. N-a fost să fie. I-a venit rândul acum pe șevaletele de la Iulius Mall. Împreună 4, expoziția de grup a Asociației FotoIași.
Felicitări expozanților și... vă aștept Prieteni joi, 31 iulie, de la ora 18 (fix) la vernisaj.

Din 25 august va urma expoziția cu ”chestii mici” aparținând lui Cristi Negru.


Lucruri simple prin Bruxel!

duminică, 27 iulie 2014

27.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 182

Despre dictonul ”a scoate bani din piatră seacă” ați auzit. Despre ”a scoate fotografii din piatră seacă” nu cred să fi auzit. Se mai întâmplă și asta... Atunci când vremea este anapoda, când lumina este invers decât ar trebui să fie, când nu ai inspirație sau, pur și simplu, când constați că nu e nimic de fotografiat. Atunci trebuie să ”improvizezi” gândindu-te că ”Fotograful bun când nu e nimic de fotografiat se cunoaște”.

Bruj - Belgia - Galeria de Artă


... cum am mai spus, un pic de inspirație, o privire de ansamblu asupra locurilor pe unde treci, un pic de cultură a imaginii și, la urma urmei, credința că mereu se găsește câte ceva de fotografiat chiar dacă încă 10 care trec pe acolo nu văd nimic!

sâmbătă, 26 iulie 2014

26.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 181


Azi vom vorbi despre o fotografie ”aproape” ratată... Este făcută în centrul Liejului - Belgia. De multe ori ni se întâmplă să vedem un cadru cu potențial și să nu-l putem face așa cum ne-am dori sau cum am considera că trebuie făcut - din punct de vedere al încadrării. Și asta pentru că, uneori, focala obiectivului nostru ”nu ajunge” așa cum ne-ar trebui. Aici eram cu un 70-300 pe aparat iar imaginea este făcută la capătul de 70 mm. O încadrare cam strânsă... să mă dau un pas înapoi nu puteam că dădeam peste doi neni de la meliție și mașina lor parcată pe caldarâm. Dacă ocoleam mașina să lărgesc cadrul se duceau secundele (1, 1,5) în care băiatul a râs și, sigur, la cât de norocos sunt, intra cineva în cadru, între mine și subiect. Așa că, în viteza care eram am preferat să fac 4 declanșări - atâtea a durat ”acțiunea” - dintre care 2 cu șarful pe telefonul fetei, doar doar s-o vedea clar acolo băiatul neclar din fundal, și, în momentul când am văzut că dumnealui râde, am schimbat clarul pe el. Dacă vă uitați cu atenție la umărul  drept (în poză) și stâng al băiatului observați o chestie roșie cu buline albe. Este ”pasagera” avionului - o duduie cu batic - care, dacă aș fi avut vreme să fac trei pași mai la dreapta, să pozez din partea cealaltă a fetei, s-ar fi văzut în cadru și ar fi ”rimat” cât de cât cu fesul din capul tinerei care fotografia. Așa... am făcut în secunda și ceva care am avut-o la dispoziție ceea ce s-a putut. Nici prea - prea, nici foarte - foarte, dar destul cât să vă încheg câteva gânduri despre Fotografie... Și ce Bre? - vor zice unii... Dar dacă sunt (și sigur vor fi) și cei care să înțeleagă ce este de înțeles, atunci este minunat: nu am scris degeaba!

Și tot de la Liej, cu câteva minute înainte de a face această imagine, am să vă povestesc despre o ”nefotografie”. Adică despre o imagine pe care am văzut-o dar n-am apucat să o fac, cum sunt cu duiumul zi de zi pe care le vedem da... ori n-avem aparatul, ori este nepregătit și până-l pregătim rămânem numai cu văzutul, ori obiectivul care trebuie, ori, ori, ori: eram pe o străduță care dă spre piață și văd un tânăr cu trei cutii de Cola în mâna dreaptă uitându-se într-o vitrină. Cutiile (una normală, una de Cola 0 și alta de Fanta) erau desfăcute - se vedeau cheițele de la capace, iar faptul că le ținea într-o singură mână ducea spre o poveste hazlie... Am făcut doi pași spre peretele din dreapta pentru a mă pune în același plan cu băietul respectiv, am dus aparatul la ochi, am încadrat și declanșat. În momentul declanșării, între mine și subiect s-a interpus o domnișoară care a ieșit din magazinul a cărui intrare era lângă vitrina în care privea băiatul. Apoi a ieșit o a doua domnișoară - în fapt ”posesoarele” cutiilor de Cola în plus din mâna băiatului. Și-au luat cutiile și au plecat... iar eu am rămas cu ”amintirea” unei fotografii interesante ”de stradă” pe care am ratat-o cu brio. Că așa-i în tenis... 

vineri, 25 iulie 2014

25.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 180


Poate fi (și este), pe rând, o fotografie de reportaj, călătorie, stradă, eseu.
- reportaj - pentru că fotograful în decupajul pe care l-a făcut ne dă, pe două planuri, tot atâtea povești...
- călătorie - pentru că, la o privire simplă, ne dăm seama că este făcută în altă zonă decât Romanela noastră dragă. De unde? De la scrisul de pe vitrine...
- stradă - pentru că da, e făcută undeva pe stradă, o terasă în fața unui restaurant. Am mai putea deduce - după ce vedem - că e făcută mai spre dimineață, când lumea-și bea cafeaua și face și niscaiva cumpărături...
- eseu - (chiar așa, eseu? mă veți întreba... de unde și până unde) cele două planuri le putem uni într-o poveste. Aceea a ”neuitatelor femei” (cele două ”balerine” din vitrinele restaurantului la care, încă, mai gândesc cei doi domni (fiecare cu atitudinea lui)...

Sunt lucruri imperceptibile, pe care fiecare le percepe și le simte (sau nu) după propria putință. După propria cultură vizuală. După propriile sentimente și afinități cu subiectul din față. Imaginea este rodul unei simple întâmplări. M-am aflat cu aparatul într-un loc în care se întâmpla ceva (pentru mine) și din care am reușit să extrag esența: doi domni și două balerine. Restul este povestea fiecăruia dintre noi, privitori, fotografi, artiști!

Noapte bună.  

joi, 24 iulie 2014

24.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 179

Luni pe la amiază sună Tov. Popescu: ”Moș, mâine de dimi merem la floarea soarelui. Am văzut ieri un loc cu un lan baban”. A trecut ceva vreme de când bunul meu Prieten nu a mai sunat pe motive de foto, așa că-i zic: ”Măi fată, la cât ne pornim?”... ”Zi tu”... ”Ba zi tu”... ”Na, la 6,40 e bine?”... ”E bine Fa”, zic eo. Dacă era după mine-l chemam cu o oră, o oră și ceva mai devreme!
Se face mâine, se face 6,40. Vine Tov. Popescu, trecem să-l luăm și pe Dănuț și, la 7,22 fix fac primul cadru pe plantație. Locul e cu potențial și clămpăn fără grabă la obrurator. Fix la 7,38 vine Tov. Popescu la mine cu o falcă atârnând: ”Moș, m-au sunat de la scârbici, s-a dus dracu iar netu”. ”Hai măi, și grasu tău ce face? (Grasul fiind colegul de birou). Păi nu poate să doarmă că sună ăia înnebuniți!” Asta e. Urcăm pe cal și o tundem îndărăt... Și chiar aveam chef de pozăreală.

  

miercuri, 23 iulie 2014

23.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 178


Cam asta e! Luni le-am scos din tipografie. ”Iașul din Inimă”, album de 324 de pagini, format 23x30 cm, apărut la Editura Junimea din Iași. Mulțumesc Colegului Florin Macovei care mi-a permis să public două imagini superbe în Album, mulțumesc tuturor celor care au contribuit la apariția lui!
Este o lucrare de care sunt mândru și pentru care mă simt împlinit ca Om și ca Artist! Restul sunt doar bătăi de inimă care mă apropie de o nouă viață.

marți, 22 iulie 2014

22.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 177

Amintirile de ieri (5)...


În fine... termin ce avusesem de făcut, mă pun cu curu pe valiză, o buchisesc bine și, într-un târziu, reușesc s-o închid. Urmează o noapte scurtă, trezirea de dimineață, duș, papa mic, luat calabalâcul și refăcut traseul în ordine inversă: Bruxel Nord - Antwerpen, după 4 minute Antwerpen - Rosendal, după altele 3 minute Rosendal - Schiphol. Cobor, târâi iar bagajul după mine o bucată bună de aeroport, bag bolentinul într-o țoașcă care mi-l scanează și-mi dă cartonașele spre unde mă duc... Dau să predau bagajul la o tanti neagră ca noaptea. Are 2 kile peste 23. Tantea zice să mai dau ceva jos, eu mă gândesc cu groază că trebuie să mă urc cu curul pe valiză și s-o buchisesc încă o dată... și-i zic că plătesc diferența de greutate. La Tarom între 23 și 32 de kg e fix 100 de euroi. Nu leșin că sunt bărbat, înghit în sec și mă scociorăsc de ultimii bănuți. Trec de poartă și tăbârcesc rucsacul vreo 2 km până se termină aeroportul. De acolo se pleacă spre Romanela, spre câteva ”țări” de la Ruși și spre altele câteva din Africa. Suntem tari Nene. Căcat băț! Pansat, vorba lui șeful meu! Stau 2 ore și frec pisica pe burtă. Noroc de un automat cu apă și sucuri că muream de sete. Nu puteam să mă întorc în zona cu haleală după ce-mi trecuseră băieții rucsacul prin magaoaia de văzut în bagaje...
Urcăm la timp în avion și stăm. Și stăm. Și stăm futu-i în aripă. Cică că e traficul în draci. Aiurea. Decolăm cu jumate de oră de întârziere. Vreo 20 de minute se mai recuperează până la Otopeni. Aici aceeași treabă: nu e zonă de tranzit, așa că trebuie să ies pe la sosiri, să o iau spre plecări și să mai trec încă o dată rucsacul cu aparate prin magaoaia de văzut în bagaje. Bineînțeles că nenea de la magaoaie e un BOU. Vede ceva în neregulă și trebuie să pun într-o tavă aparatele și obiectivele. Nu mai vede nimic. ”Măi băieți, ori sunteți obosiți ori incompetenți, ori de la bufetul aeroportului” întreb eu cu țandăra sărită. Nu răspunde nimeni. Doar suntem în Romanela. Pe o beznă neagră (dacă mă pot exprima așa) ajung la Iași. Avionul reușește să se oprească la timp, la marginea arăturii. După 20 de minute de uitat la moaca lui Adormiței de pe perete, timp în care se apucă de torențială, vine și bagajul. Acasă, dau drumul la calculator. Pe FB același specimen zice că se lucrează și noaptea la Aeroport. Prietene, nu lucrează nici dracu. Acu juma de oră am coborât din văzduh pe ”aeroportul tău” și nu era nici țipenie de om la lucru de noapte la pista nouă. Minciunosule!