joi, 17 aprilie 2014

17.04.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 107


Deci (2), cu ochii beliți în continuare am de data asta grijă să nu mă împiedic de guguloiul cu aspectomatul și-i dau drumul să mestece, pentru a mai vedea încă o dată cele 80 de diapozitive alb-negru. Moment în care  neoanele se sting și aud de după colț ”mai e cineva în galerie?”. Apare creața și-mi spune cu părere de rău în glas că tre să plece și... Și închid caruselul, îmi iau umbrela și o tai printre picăturile de ploaie zicându-mi cu năduf în barbă că nimeni nu mai reapectă nici vizitatorul nici pe artiștii de pe pereți... 
Așa că rememorez de cu 1 zi înainte: Nicu Ilfoveanu - Ghid Electroturistic, proiecție carusel (ce frumos sună), 80 de diapozitive a/n, 2009 - 2014, ediție unică.
Pe foaie, domnul același critic de artă decretează negru pe alb că: ”în secvențialitatea prezentării unor imagini de călătorie în orașele de medie relevanță din România (de ce oare nu în cele de maximă sau de minimă???) N . I. construiește narațiuni vizuale care ar augmenta, într-un mod paradoxal contemplativ-ironic, valoarea atracției turistice pentru locuri în care puțini ar mai crede. În amestecul de cadre obiective și subiective se creează o stare de electrizare a curiozității în contact cu o perplexă nostalgie”
Păi... măi să fie. Imaginile, unele dintre ele chiar interesante (până la un punct), dacă ar fi să augmentăm memoria noastră vizuală, urmează aceeași rețetă deja cunoscută și prescrisă pentru toate bolile (de la dureri de cap la dureri de mațe, de la dureri în cur la durerile facerii) atunci când doctorii sunt artiștii noștri fotografi vizuali. Adică dezindustrializarea României după 89, dezrădăcinarea populației dezrădăcinate (de comunism - adică adusă de la wc în fundul curții la wc pe 4 nivele la bloc și acum în imposibilitate de a-și plăti apa necesară fugăririi pe apa sâmbetii a propriului rahat), peisaje citadine și faraonice (adică catedrale gigant) abandonate și chiar, la N. I. câteva imagini (rebutate după cum arată) din albumul cu ”SERII. MULTIPLII. REALISME (de ce nu REALISMII?) pe care l-a lansat a 2-a zi la Librăria Cărturești din Palas.
Spuneam că în primele 20 - 25 de diapozitive am văzut câteva imagini pentru care, sincer, i-aș strânge mâna d-lui N. I.  Numai că pe măsură ce roata se-nvârtea apăreau imagini din ce în ce mai slabe, cu încadrări relative, semn că arta (sau meșteșugul) încadrării și a punctului de stație este pe planul 14 atunci când construiești ”contemplativ-ironic”, imagini cu același subiect care se repetau cu mici diferențe (cazul gării și al podului) ca și când artistul, aflat în fața ”curiozității perplex-nostalgică” și fiind nehotărât ar fi tras 10 cadre în 8 secunde (poate de aici să vină acea ”secvențialitate” despre care se exprima domnul critic?) și, neputându-se hotărâ în metafizica incendiară a actului de creație asupra unui singur cadru ni le servește pe toată la grămadă pentru a alege noi??? Oricum, tot sincer, am aruncat mii de cadre precum cele pe care le-am văzut în proiecția expoziției, considerându-le rebuturi. Sau, poate, tocmai aici să fi fost ”șpilul”, N. I. să fi căutat  prin negativele făcute de-a lungul perioadei 2009 - 2014 tocmai imaginile rebutate și să ni le fi servit nouă, profanilor, drept artă fotografică? Nepătrunse sunt căile Domnului.


Matei Bejenaru - Despre o anume fericire (frumos titlu), lemn (nu PAL?), print argentic tonat în seleniu (să-mi trag una), 2012 - 2014, ediție unică.
”În instalația lui Matei Bejenaru par a se opune, sau a se descoperi, două lumi situaționale: reamintirea utopiei condițiilor fericirii, de a trăi munca, în care producția îți aparține pentru a o partaja după propria libertate, și trăirea detașată a metafizicii contemplării neantului, luminii, însingurării” - zice tot d-l criticul. 
Păi da! Păi nu?... Adică... nene, eu nu pricep: ce i-a trebuit atâta timp să conceapă magaoaia? PAL se găsește? Se găsește. Cretă este ca să scrie citatul despre ”o anume fericire”? Este la facultate moca. Citat este? Aici nu bag mâna-n foc că n-a citit toată biblioteca facultății! Holșuroabe să asamblăm drăcovenia e? E. Plan-film la aparat are? De asta nu sunt sigur da cred că are. Hârtie argentică a/n are? Habar n-am da trebuie să fi având din moment ce tabloul e-n expoziție. Eu cred că seleniul pentru tonare a fost problema! Vă dați seama ce cool sună ”print argentic tonat în seleniu”? Bag mâna-n foc că 99,9% habar n-au ce e aia. Chiar îl văd pe Buzdugan cu microfonul prin oraș întrebând poporul de ce e aia. Vă dați seama ce reportaj ar ieși?
Bun, lăsând glumele mele nesărate la o parte, construcția de PAL pe care e scris citatul vrea să ne vorbească despre ”reamintirea utopiei... tranca tranca” cum a zis criticul, iar ”tonatul în seleniu” (ce poetic sună) care reprezintă în partea de jos un pământ mic și în partea de sus un cer mare cu nori, totul cu o granulație spectaculoasă (pe digital se cheamă Zgomot de imagine) despre ”metafizica contemplării neantului”? ADÂNC domnule, foarte adânc. Bine că e ”ediție unică”, că odată dezmembrată s-o scoți pe ușa galeriei nici dracu n-o mai face ce-a fost. Întreaga abisalitate se pierde pe vecie!
(iar va urma!!!)

miercuri, 16 aprilie 2014

16.04.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 106


Deci... cum ziceam: belesc ochi-n dreapta, Nacu 5 tabloaie mici. Cică (citez din foaia de prezentare) In the Forsaken Garden Time is a Thief - pigment print (cre că imprimantă/ploter care va să zică), 23 x 32 cm, 2008 - 2013 (mult ți-a luat Domne), ediție de 5 (asta n-am priceput prea bine, adică 5 tabloaie mici sau câte 5 de fiecare pentru licitațiile de la Casele de Modă - sau Pariuri, că e tot una).
Tot de pe foaia de prezentare, de subt pana lui Cătălin Gheorghe - Critic de artă (nu Artă?) C_F_C, Vector Studio, aflăm cum că ”Momentele vizuale din albumul de familie creat de Andrei Nacu sunt momentele unei istorii sociale în care familia artistului e văzută ca o metonimie a trecerii timpului fără a produce schimbările așteptărilor lor”
Hopa henț, deci cele 5 poze mici făcute prin casă cu mama, cu tata, cu artistul în oglindă, cu tabloul cu flori reproduse după tabloul lul Luchian, dar fără Răpirea din Serai (se poate?), sunt ce spune Domnu critic?
Pe Andrei îl știam ca un fotograf talentat. E drept nu în ultima vreme, că i-am cam pierdut urma. Știu că a făcut faculta la Arte Vizuale, secția Foto - Video de la Iași și un master în foto(???) prin Great Btitain și, din câte țin minte din anul de master pe care l-am pierdut din propria mea viață la aceeași secție, tema tratată de Andrei este aceea pe care o dau domnii profesori deopotrivă la studenți și la masteranzi în primul an în care-i chinuie, adică ”Identitate”. Adică... ce a făcut artistul prin 2008 ca temă de studiu a înrămat în 2013 și gata în expoziția de grup cu corifeii artelor vizuale? Nu-i frumos deloc! Chiar dacă, ca concept conceptual opera lui Nacu este a doua ca valoare din expoziție...


Cu ochii beliți în continuare a mirare m-am împiedicat și astăzi de instalația lui Bejenaru și am contemplat admirativ și psihedelic exponatele lui Michele Bressan, Landscape Studies - pigment print, 75 x 90 cm, 2011 - 2013, ediție de 5 + 1AP (chiar nu știu ce înseamnă). 
Același domn critic zice la foaia de prezentare cum că ”Studiile (vai Doamne) lui MB sunt locuri abstracte în care indexicalitatea, indicarea unei întâlniri, se juxtapune atmosfericității, trăirea perfect contrariantă a efectelor peisajului aparent inventat”. Păi, dragă domnule critic, dumneavoastră nu poate vorbi pe înțelesul tuturor? Trebuie să fii musai inițiat în artele avizuale pentru ca să nu-ți rupi limba-n gură când încerci să citești cu ochii și să silabisești cu gura? Păi ce treabă are artista cu ce spui matale că ar fi acolo, ”peisaj aparent inventat”. Ori e peisaj, ori e aparent, ori e inventat. Că nu pricep???
Ce-i în primele 2 + 2 tabloaie am putea, cu indulgență, să încadrăm în categoria ”peisaj industrial”. Mai bine zis la periferia peisajului industrial, că treaba asta cu industrialul are alte reguli de compoziție, estetică și cibernetică. Aș putea spune că artista inventează un concept cu ”peisajul din 2 tabloaie”. Asta dacă nu aș mai fi văzut și răsvăzut asemenea intreprinderi. În primele 2 rame, dacă nu mă înșeală memoria mea vizuală, avem de-a face cu juxtapunerea atmosfericității tocmai în Grădina Botanică din București, pe fundal lățindu-se contrariant coșurile - turn de la CET-ul (nu știu care din fundul Grădinii Botanice). Dacă e să o iau după domnul critic, astfel (prin juxtapunere) s-a realizat efectul peisajului aparent inventat. Și cam atât. Că ar trebui să fii nebun ca să găsești valențe artistice în cele 2 rame. Arta cere sacrificii, se spune, iar aici, singurul sacrificiu pe care l-a făcut artista este biletul (și eventuala taxă foto) pe care le-a plătit îa intrarea în Grădina Botanică, înainte de a declanșa și a determina astfel întâlnirea destinului cu juxtapunerea actului de creație.
În următoarele 2 tabloaie vedem o bucată dintr-un stadion (planul 1), cu tribunele aferente (planul 2) și o niște ziduri ce par a fi dintr-o clădire-fabrică-combinat (planul 3). Mai vedem, la limita planului 1 și 2 oameni care nu cred că vor să joace fotbal și nici să curețe zăpada de pe stadion. Dar asta, sigur nu contează în descifrarea peisajului aparent inventat. Să fie CUG - FORTUSUL pe fundal, nu bag mâna-n foc. Cert este că artista a simțit și aici nevoia să lățească peisajul pe 2 tabloaie, ceea ce dă bine la perseverență.
Nu același lucru s-a întâmplat în următoarele ”1 + 1AP... În primul vedem un alt peisaj, urban de data asta, dacă pot pentru ca să mă exprim așa, din buricul Iașului, în care ni se inventează contrariant o atmosfericitatea juxtapusă dintre tarabele și arteziana pieții de la Hala Cntrală, Țâța lui Simirad și clădirea Finanțelor Ieșene. Ar fi fost minunat și ezoteric dacă artista ar fi rămas fidelă peisajului cu 2 tabloaie și ar fi continuat indexicalitatea, de data asta pe 2 tabloaie vertical. Ce lovitură nene, ce întâlnire de gradul 3 cu arta contemporană și nu numai...
La fel și în ultimul tablou cu peisajul industrial cu coșuri pe fundal. Câtă adevărată lovitură de maestru ar fi fost să fie și aici 2 tabloaie pe înalt. Cât am fi stat să numărăm geamurile să vedem dacă e cu soț sau fără, câte povești de juxtapunerea atmosfericității am fi putut însăila. Păcat.
Ca artist contemporan cu artista nu pot să nu spun cîâteva cuvinte și de calitățile tehnice ale tabloaielor pigment print, legate de lumină, încadrare, unghi, planuri, șpanuri, proplanuri, poliplanuri: cert este că artista nu are nici o treabă cu tehnica. Ea doar a pus aparatul la ochi și, după chitirea conceptului, a declanșat. Ce lumină urmărită, ce unghiuri insolite, ce obiective creative. Ne-am aflat, am bunghit, ne-am chiompit (prin vizor) și PAC. Conceptu-i gata!

După o asemenea întâlnire de gradul 0 (zero, nu 0) te emoționezi și îți vine să te duci să te piși la colț pe strada Lăpușneanu aflată în apropiere. Degeaba-mi veți zice că e dreaptă și n-are colțuri, că tot găsesc eu un locușor la Coloseumul Bragadiru. (va urma, că vă plictisesc de prea mult scris)!

P.S. (și mulțumesc de atenționare) Nu m-am uitat pe net după artiști și l-am confundat pe domnul Michele Bressan cu o doamnă. Sper să mă ierte, drept pentru care fac rectificarea de rigoare. Mea pulpa!

marți, 15 aprilie 2014

15.04.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 105


Păi treaba vine cam așa: mă trimiseseră de la servici să fac poze la două licee din Copou pentru ziarul Primăriei. Din cer cernea apă de ploaie multă și udă. La întoarcere am luat tramvaiul, fentând la mustață autobuzul 41. M-a mâncat în cur să cobor în Piața Unirii, fix în geam la Galeria Cupola unde de câteva zile este mare expoziție mare. Adică:

sub egida C_F_C (Centrul de Fotografie Contemporană) - care, cine, ce, unde, de unde, de ce, de cine, de care, da di ci mei??? că de pe net n-am izbutit să mă dumiresc cine, ce care și de unde - 
PARALELE INTERSECTATE:
5 poziții în fotografia contemporană românească

Artiștii :
MATEI BEJENARU
MICHELE BRESSAN
BOGDAN GÎRBOVAN
NICU ILFOVEANU
ANDREI NACU

După care m-a mâncat în cur să intru în Galerie. Întuneric (semi) de la norii de-afară, țipenie de om. Numa la magazinul cu pensoane din incintă o duduie creață care a ieșit și a aprins neoanele, mirată parcă că în loc să umblu prin ploaie am intrat să belesc ochii pe pereți. Belesc ochi-n dreapta, Nacu 5 tabloaie mici. Belesc ochi-n față, cât pe ce să dărâm ”instalația” de lemn a lui Bejenaru. Îi țin beliți tot în față, Bressan 5 + 1 tabloaie mari colorate, îi belesc în dreapta și iar în dreapta, Gîrbovan 10 tabloaie mari și colorate și ele. Cum îmi rămăseseră ochii beliți, dupe stâlp iar mă-mpiedic: 2 scăunele de creșă cu un guguloi de cub pe care tronează un aspectomat - carusel cu magazie rotundă de 80 de diapozitive. Apăs curios pe botonul de pornire și începe să mestece pe stâlp, cam 30x40 (fereastra ”ecranului”) diapozitive alb-negru, spre mirarea creței de la pensoane care nu știa cum a pornit singură magaoaia. O liniștesc spunându-i că eu am pornit-o și mă roagă s-o închid după... Am tăria de caracter să le văd pe toate 80. Pe o măsuță găsesc foi A4 printate pe-o parte cu planul galeriei cu aranjamentul expozanților și pe cealaltă cu ce și cum plus 2 extrase din gândirea critică a doi Critici de artă cunoscuți. La Iași.

Tăticii, m-am simțit pentru 10 minute mândru că sunt fotograf contemporan cu fotografii contemporani care expun pe pereți și nu numai. De mâine, în 2 sau 3 postări am să vă împărtășesc pe îndelete impresii din expoziția extraordinară de la Cupola. Da trebuie să mă mai duc 1 dată să mai văz cu ochii mei, că cu ochii minții nu ați vrea să auziți ce pot debita!

luni, 14 aprilie 2014

14.04.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 104


”Vara se duce lăsând amintiri
Repezi ca niște ploi,
Veșnică este iubirea din noi
Prin care exiști și respiri.”

Mecanismele complicate ale memoriei... ce le poate declanșa? Acele ”parfumuri” de amintiri de prin sertarele ascunse ale sufletului, demult trăite, simțite și grabnic uitate? Se spune că suntem un conglomerat de celule, o ”intreprindere” divină, o ”minune” a evoluției pe o scară ce numără milioane de ani... Aș. Suntem doar o mână de amintiri pe care le păstrăm, te miri pe unde prin corpul nostru, cu fiecare secundă trecută mai gârbov, cu fiecare răsuflare mai fragil. Trecem prin viață, care învingători, care învinși, care așa și așa, singuri sau înconjurați de mulțime de prieteni, dar, fiecare, la ceas târziu din noapte ne regăsim doar cu noi și o mână de amintiri. Amintiri care ne bântuie, amintiri care ne alină, amintiri care ne repovestesc despre clipele când am înțeles că existăm pe pământul acesta de umbre mișcătoare. Și, de când conștientizăm că existăm, doar ea, iubirea, este motorul care ne poartă pașii, unul după altul, pe cărările clipei, ale minutului, ale orelor, ale zilelor, anilor... Trăim și încercăm să lăsăm un semn pentru când nu vom mai fi. Fiecare cât se pricepe, cât a avut ”ursit” la naștere. Unii nu reușesc niciodată - semn că nu fiecare naștere este binecuvântată (de cine?) - alții lasă puțin câte puțin - de-o respirare, acolo - alții, aleșii, reușesc să schimbe lumea cu minunile minții lor.
Am iubit-o pe mama, pe tata n-am apucat. Îmi iubesc copilul, acum, la bătrânețe, mi-aș fi dorit în loc de unul să fi fost doi, dar mă împac cu gândul că pentru nepotul care va veni spre toamnă voi avea timp să-mi îndrept iubirea. Am iubit femeile de lângă mine, așa rău sau bun cum am putut fi. Acum, la bătrânețe, Fotografia este singura care a rămas lângă mine. În rest, doar amintiri pitite prin trupul meu din ce în ce mai gârbov, din ce în ce mai fragil. Seară de seară le depăn, una câte una, ca într-un film mut - singur spectator la viața pe care am trăit-o, la micile victorii, la marile eșecuri, la clipele de deznădejde sau de grație. Sunt amintiri de care-mi este rușine, sunt amintiri pe care le regret, sunt amintiri de care mă bucur, sunt amintiri de care sunt mândru. Să rămână, oare, ceva în urmă? În viața următoare voi privi în urmă și voi afla. Și iarăși... fără ea Fotografia, nimic n-ar fi fost. Doar ea m-a ajutat să schimb drumul în cerc pe care pășiseră generațiile de dinaintea mea. De fapt, dacă stau bine și mă gândesc, nici nu știu prea bine de unde vin (la familie mă refer), știu doar către unde vreau să merg, sper doar să ajung.

Până atunci, ceasornicarul suprem ne cerne clipele, lăsându-ne, în ceas târziu din noapte, doar amintirile să ne cheltuiască clipele pe care mai avem de iubit!

duminică, 13 aprilie 2014

13.04.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 103


Sunt sărbători care ar trebui să-ți inunde sufletul de liniște, de bucurie, de fericire, de pace. Sunt sărbători care ar trebui să ne facă mai buni, mai înțelepți, mai toleranți. Sunt sărbători care ar trebui să ne unească, să ne aducă împreună, să ne înalțe sufletele. Sunt sărbători...

Aceeași duminică a singurătății... sunt sărbători!

sâmbătă, 12 aprilie 2014

12.04.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 102


Moș Vasile... Florar din tată-n fiu. Fiica lui mai vine și astăzi prin piața Botoșaniului cu flori. A fost primul meu model.
Prin 1983 am început să-l pozez. Îl găseam în piață, la aceeași tarabă, de primăvara devreme și până toamna târziu. Era un personaj fabulos. Locuia în Orășeni Vale, un sat la marginea Bostonului. Drumul lui nu era pe șoseaua principală. Era printre dealuri. Mereu avea la el două coșuri mari, de papură, pline cu flori sau răsaduri. Până spre seară vindea tot. Apoi (zona pieței nu se demolase când l-am cunoscut) o lua încet spre casă, cu papornițele puse pe un băț lung, ceva în genul cobiliței oltenești. Oprea la prima alimentară. Două sute de grame de bomboane cu lapte era tainul zilnic. Acasă, împărțeala lor era simplă: două pentru Spic, câinele, care-l simțea de pe la un kilometru, restul soției. O lua pe străduțele înguste până la ieșirea din oraș, lângă ”moara dracilor” (stația de asfalt). În dreptul bisericii catolice făcea crucea catolică, în dreptul Vovideniei, pe cea ortodoxă. Ajuns la marginea orașului cobora panta abruptă până la Dresleuca, micul pârâu care susura agale printre păpuriș, trecea puntea și lua pieptiș dealul Hudumului. Pe la jumătatea lui făcea o pauză, potolindu-și setea de la un izvor. Încă un hop și-și pierdea umbra în păduricea tânără de salcâmi. Scăpat de ea, până la ulița ce-l ducea spre casă mai era un pic. Deja Spic urla de fericire că-i vine stăpânul. De multe ori am făcut drumul împreună, ascultându-l. Și bătrâna știa povești extraordinare. Dar cele mai frumoase erau despre tinerețea lor. Despre munca la câmp, despre arat, semănat, cosit. O frescă rurală ca în tablourile lui Grigorescu. Scotea moșul din beci un vin negru și acrișor, a cărei rețetă numai el o știa. Nu am mai băut la nimeni așa licoare. Cinsteam și se apuca de povestit...  
Moș Vasile, florar din tată-n fiu. Dumnezeu l-a chemat să-i îngrijească grădinile într-o zi de Florii. Nu mai știu când a trecut la stele. A murit apoi și bătrâna. Doar fiica lor mai vine și astăzi prin piața Botoșaniului cu flori!...

vineri, 11 aprilie 2014

11.04.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 101

Nino - nino - nino... nu, nu e Miliția, e telefonul. Sună, semn că e 4 și 20. M-am culcat pe la 2,38, așa că... La 5 fără 10 sunt gata. Geanta cu scule e făcută de as-noapte, bagajul la fel, budigăii crapă pe mine, bocancii clămpăne în picioare. La 5 fix sună Codrin. E jos. Cobor cu calabalâcul, îl înghesui în portbagaj, dau mâna și cu Ionuț... Codrin cu tableta pe volan...
- Ce ai bre?
- S-a schimbat meteoul, o să plouă în draci.
- Hai să-l luăm și pe Tudor și vedem!
Peste 5 minute îl pescuim și pe Tudor și începem iar să ne benoclăm la tabletă.
- Eu zic să renunțăm, 
zice Codrin, explicându-ne, încă o dată, situația cu meteoul. N-am ochi la spate da-mi închipui fețele celor de la clasa a 2-a...
- Măi, hai să vedem unde nu plouă. Bagă Sibiu, plouă?
- Plouă.
- Bagă Bistrița, plouă?
- Toarnă.
- Bagă Ieud, cum e?
- Plouă-n draci.
- Bagă Vișeu, Mocănița merge și pe ploaie, plouă?
- E mai liniștit acolo.
- Mână bre, ce mai aștepți, zic eu și aud aer scos pe foale a ușurare în spate.
Codrin trece pe pilot automat, spre Târgul Frumos facem glume cu răsăritul care ar trebui să fie în spate, afară plouă de rupe. Facem pauză de covrigi la Pașcani, trecem de Moțca fără să călcăm nici un ți... rrom, plouă, mamă ce mai plouă... Vadu Moldovei...
- Uite bre, fulguie.
- Ieri mi-am schimbat caucioacele de iarnă, zice Codrin cu năduf, să avem aderență mai bună!
Pe la Spătărești ninge de-a binelea. Oprim la o benzinărie să adăpăm cu cafele. ”Colegu” lui codrin zisese ceva de probleme la Mestecăniș.
- Măi, ce facem? Mai înaintăm sau...
Stabilim că ne returnăm la Iași. Nu ne mai grăbim, așa că la Moțca nu mai facem la stânga ci o luăm spre Roman. La Răreșoaia (han de han) oprim să păpăm câte o ciorbă de burtă (la 9 dimineața, fără ceva). A fost foarte bună... Ninsoarea ne ajunge din urmă. Dăm înainte, la Castel facem la stânga. Nu ne grăbim. Iar Tg. Frumos, Codrin face la dreapta, deși noi voiam la stânga, să mai luăm niște covrigi de la Pașcani. Ionuț cunoaște niște fete în zonă, da e prea dimineață! La intrarea în Iași zic că vreau să iau budigăi de la Decatlon, drept pentru care Codrin face dreapta pe pasarelă spre Carrefour, eu zic că altădată, Codrin întoarce în rond, spre mirarea paznicului care realizează că ne văzuse și acum 5 secunde, moment în care se trezește și Ionuț și are, brusc probleme de orientare. Pe la 10 spre 11 sunt în casă, dau drumul la laptop și văd la Mestecăniș zăpada cât palma. Pe Tihuța nu m-am mai uitat. Somn de voie. A plouat toată ziua!

Aceasta este pe scurt epopeea celor 4 mari Fotografi de la Iași (mari la stat) care au visat că în uichend vor ajunge la Oteșani, spre Vâlcea - Horezu la Trovanți. Adică chetroaiele de mai jos!


joi, 10 aprilie 2014

10.04.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 100


O ”cameră” și o ”lentilă” de ultimă generație nu te fac mai bun ca fotograf. Ele doar te ajută în situațiile extreme pe care le întâlnești în munca ta, în procesul de fotografiere. Aud și văd din ce în ce mai des că vârfurile de gamă (aparate și obiective) sunt cumpărate de oameni care  abia s-au apucat sau nu au habar de fotografie. La evenimente aparatele bengoase au întâietate, a ajuns un fel de fală să-ți fotografieze la nuntă persoane cu scule undeva în jurul a 10.000 de euro. Cu cât aparatul este mai mare și obiectivele mai generoase în diametru cu atât prestigiul mirilor crește în ochii nuntașilor. Pentru că, nu-i așa, la din ce în ce mai multe nunți vedem tot mai multe aparate de fotografiat ”mânuite” de meseni, uneori fotografului ”oficial” fiindu-i greu să-și facă meseria de atâția băgăcioși în seamă. Iar un 5D Mk III sau un D 800 nu prea mai sperie pe multă lume la preț. Iar ”meseria”, ea ce mai contează? Sculele ar trebui să-și facă singure treaba: le pui la ochi, le îndrepți spre unde se petrece acțiunea, apeși pe buton și... clanț. Ce atâta inginerie?
Mi-au trecut prin mână destui oameni la Cursurile de Inițiere în Fotografie. Unii au dispărut așa cum au apărut. Alții au rămas, fotografiind de plăcere. Alții fac bani din această meserie sau visează să facă bani din ea. Cunosc cazuri în care s-au gajat apartamente pentru dotări cu scule profi. Unii au reușit. Puțini. Alții...
Să fie FOTOGRAFIA ca o vrajă? Să te prindă atât de tare încât să nu-ți dai seama că fără o bază solidă teoretică și practică investițiile extreme riscă să-ți arunce propria siguranță în aer? Greu de răspuns. Recunosc că și pe mine m-a prins ”boala”. Aveam tot ce-mi trebuia pentru ceea ce fac. Dar nu. A trebuit să merg la extrem. 1Dx. După primele 300 de imagini cu el am ajuns la concluzia pe care deja o știam dar pe care o uitasem cale de câteva secunde: e făcut pentru acțiune, pentru situații extreme. Adică pentru ceea ce eu fac foarte rar și atunci puteam să compensez fără probleme din ”alonjă” cu 5D Mk III. Ar trebui să doară acest simplu adevăr?

Este a 100-a postare. Câte una în fiecare zi de la începutul anului. Nu vreau să-mi fac din asta un ”crez” pentru perioada ce urmează. Dacă voi simți că am ceva de spus... voi spune!

miercuri, 9 aprilie 2014

09.04.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 99


Dacă ieri nu m-am putut desfășura, măcar azi să o fac, ca să nu-mi pierd antrenamentul. Amu două zile aminteam despre parale la fotografi (a se citi ”paralele inegale”) și despre Marea (sau mareea?) plictiseală a pândacilor la nunți. Acu, adică ieri, voiam să extrapolez oleacă, în sensul că:

Eu personal aș împărți marea masă a celor care clămpănesc la obturatoare pe la nunți în trei categorii mari și late. Adică...
1. Cei mai noi în branșă. Da și cei mai mulți. Și mai nerăbdători de a se afirma și a le lua maul la toți ceilalți din categoriile celelalte două superioare... Ei sunt artiștii în devenire mereu atenți la ”nou” și mereu gata să experimenteze pentru a putea rămâne posterității ca inventatorii cârpei ude în materie de nunți și a fasungului cu 2 becuri în materie de iluminat asperitățile din cuplul pe care tocmai îl pozează (etc, etc). Echipați de la prost spre așa-și-așa, beneficiarul, adică madam mireasa mai ales, găsește în această categorie de ”artiști ai scării de bloc unde locuiesc” satisfacerea deplină și multilaterală a tuturor viselor dezlănțuite în materie de poze care mai de care mai chicioase - gen ”mireasa sau mirele în palmă”, ”mireasa făcând treabă mare după boschetul nr. 6 din fața Palatului Culturii (adică, pentru necunoscători, mireasa pe ciuci cu rochia împrăștiată artistic jur împrejur)”, ”grup făcând semnul victoriei cu mâna dreaptă sau arătând fotografului un deget în sus sau în jos, după posibilități”, etc, etc. Paralele încasate de acești foto-artiști sunt la fel ca și oferta pe care o oferă (dacă mă pot exprima așa), adică de la foarte puține până spre puține. Totuși, la patru spre șase nunți într-o lună, se adună ceva-ceva, cât familia respectivului foto-artist să nu moară de foame și să-și poată plăti abonamentul pe RATC. În perioada de post respectivii se antrenează cum să facă poze mai clare și încadrări mai reușite pe ”bodyul” consoartei din dotare, mai se antrenează la editări în PhotoScape, sau duc discuții interminabile pe forumuri cu alți artiști din aceeași categorie a (dez)iluziilor pierdute.
2. O categorie aparte sunt fotografii din această zonă, în majoritate oameni care au cochetat sau lucrează în presă. După posibilități, unii dintre ei (cei mai mulți) sunt prost echipați (munca la patron nu aduce decât foarte rar dotări de ultimă oră) sau dotați ”suficient” (cei care înțeleg ca din banii câștigați să mai investească și în sculele aducătoare de păpică. Oricare dintre ei ar fi (cei care trag ziarul în piept clămpănind pe sculele cu care au fost dotați la angajare) sau cei care lucrează cu echipamentul lor, beneficiarul are asigurate niste imagini ”cinstite și corecte”, semn că a purta zi de zi un aparat de fotografiat în mână lasă semne adânci în mintea și sufletul mânuitorului. Prețurile practicate în această zonă de ”risc” mediu sunt de la 2 la spre 3-4 sute de euro, în funcție de ziarul pe care-l are în spate fotograful, inclusiv în funcție de notorietatea pe care și-a dobândit-o pe plan local. În acest segment se poate lucra și pe factură, semn că cel care o dă este spre capătul maxim al ofertei de preț, asigură imagini bune și poate să-și pună chiar amprenta (concepție, stil, editare) asupra produsului final...
3. Aici e aici... toți fotografii de nuntă din această categorie au atașat, invariabil, la nume și cuvântul Photography. Vrei o nuntă cu dichis, aici găsești fotograful pe care-l visezi. Scule de ultimă generație, fel de fel de coclendere-accesorii, editări sofisticate, liste de așteptări de 2-3 luni de zile, albume mirobolante - toate le găsești aici și numai aici. Este ca un fel de castă, unii sunt prieteni cu alții și se respectă între ei, alții sunt dușmani cu unii și se scuipă de mama focului, dar fiecare are un stil aparte, inimitabil și recognoscibil de la Pitești la Suceava și de la Constanța la Sibiu. Este o ”secțiune” măcinată de întrebări perpetue, de furtuni într-un pahar cu apă, mai ceva ca în lumea paralelă din care-și trag seva, aceea a cântăreților la modă de la ”evenimentele” pe care le frecventează împreună. Tot în post ei fac workshopuri de (cum altfel) Fotografie de Nuntă, la care se adună și fugăresc o gagică și-un flăcău care mereu le stau în cale, discută despre noi tendințe în materie de editare (photographer și videographer), despre marketing și alte subiecte serioase. Sincer, din ce am văzut eu pe saiturile cu care sunt dotați, mulți dintre ei nu știu cum și-au căpătat renumele de a se încadra la această categorie, dar sunt și câțiva care reușesc să te enerveze... Bunînțeles că aici prețurile sunt de la mari la foarte mari, că altfel nu s-ar scrie povestea!

Acuma, sincer, în toate cele trei categorii sunt și excepții (?). Adică oameni onești, care știu meserie, pentru care scula este o prelungire a minții și se ajută de ea într-un mod creativ, oameni pe care dacă-i întâlnești și îi angajezi la nuntă musai îți vei aminti, peste ani, cu bucurie și respect de ei. Dar asta-i altă poveste... Și-am încălecat pe-o șa (tra la la)!

P.S. Textul de mai sus este un pamflet, orice asemănare cu personajele din viața reală este absolut întâmplătoare! Parcă așa se zice...
P.S. 2... Imaginea se cheamă ”Amar Tango”.  

08.04.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 98

Nu știu ce are, că nu mă lasă să pun imagini și nici să am acces la alte câteva comenzi. În fine, mai înnebunește și Bloggerul din când în când...
Pe Frontul de Est nimic nou. Adică ar fi o expoziție despre care găsiți informații pe www.fotoiasi.net. O expoziție care se numește ”Sărbătorile Iașului”, cu 26 fotografii care s-au remarcat și au fost premiate la concursul cu același nume organizat de către FotoIași în 2011, 2012 și 2013. Eu spun că este interesantă și că merită de văzut.
Pe alte fronturi... prin zona de FB via București ar fi ceva valuri legate de niște chestii-socoteli cu pițipoance ”zâne blonde” și cocalari fotografi care se dau pricepuți la toate. Oricum, Boierul Cristian se luptă cu morile de vânt. Nu poți câștiga așa un răzbel, au mintea odihnită și, la orice ai spune au câte ceva de-ntors. Oricât de pertinent te-ai exprima.
Vineri de dimineață o luăm la trap spre Horezu. Olari, trovanți, Muzeul Satului de la Bujoreni și câte altele pe traseu. Simt că va fi minunat!