duminică, 8 februarie 2009

Poveste de iarnă (II)

Cea mai ciudată întâlnire cu spectacolul teatral pe care am avut-o până acum. Ţintuit în scaunul rotitor simţurile mele au luat-o razna. Mereu învârtindu-mă, cu aparatul la ochi, încercând să nu las "clipa" să zboare pe lângă mine. Mereu cu "ochii" minţii şi ai sufletului larg deschişi la tot ce se petrece jur-împrejurul sălii, al nostru, al meu!... Prima parte cu ceea ce se întâmplă în Sicilia lui Leontes, cu halucinanta împletire de dragoste, gelozie, ură, crime şi împlinirea prezicerilor Oracolului din Delphi m-a dus cu gândul la un lagăr, la Bosnia, la Cuba lui Ghevara. Violenţă dusă la extrem? Oameni şi femei "adevăraţi"? Sau doar "ştiinţa" lui Hausvater de a pregăti publicul pentru continuarea poveştii, pentru Feeria şi Povestea de dragoste din Regatul Boemiei dintre fiica pierdută a lui Leontes şi fiul lui Polixenes, regele ţinutului, fostul prieten al lui Leontes, cel care i-a declanşat gelozia autodistrugătoare? Hausvater are o ştiinţă aparte de a transmite publicului, prin intermediul actorilor şi a metaforei vizuale, fiinţa sa zbuciumată. Un spectacol "închipuit" de el este ca o a doua naştere, ca o iniţiere de dincolo de vis. Fiindcă ce altceva decât fragmente onirice sunt spectacolele lui? Hausvater visează prin ochii noştri. Ne transformă simţurile în propriile lui trăiri onirice. El este o FABRICĂ DE VISE!... (va urma)