vineri, 4 iunie 2010

Colocviul Național de Artă Fotografică ”Bistrița - 2010”

Verde crud cu roșu broască

A trecut o săptămână și-o zi de cînd s-a încheiat Colocviul Național de Artă Fotografică de la Bistrița. Teoretic, prin reprezentanții săi, președinții sau vice-președinții de fotocluburi afiliate la AAFR, la acest Colocviu a participat tot ce are mai bun fotografia artistică din România. În intervenția de 10 minute avută în a doua seară de discuții punctam câteva idei la care m-aș fi bucurat să primesc măcar un răspuns mic, mic, mititel:
- tot vorbin despre ”artă fotografică” dar nicăieri nu găsim scris ce este ea. De unde începe și unde se termină. Cum ajungem să o practicăm, zămislim, dezvoltăm, ce ingrediente trebuie să folosim, de unde până unde suntem artiști fotografi sau de unde până unde nu suntem, este destul să avem scule bengoase și calculator cu turbo ca să ne putem numi artiști ? (și aș mai putea pune încă 100 de întrebări legate de artă și artiști)...
- în România nu avem critică specializată în domeniul fotografiei. Și nici nu vom avea vreodată atâta timp cât nimeni nu este interesat să pregătească astfel de ”personaje”. Ori o artă fără o critică adecvată...
- în România nu avem învățământ universitar axat pur pe fotografie. Facultățile de la București, Cluj, Iași și pe unde vor mai fi fiind sunt de ARTE VIZUALE. La fel și profesorii lor. La Bistrița, Eugen Moritz, profesor universitar la Cluj, a ținut o prelegere foarte interesantă... legată tocmai de fotografie și artele vizuale. Ori instalațiile, performance-urile și alte coclendere care folosesc fotografia ca pretext numai de artă fotografică nu pot fi numite.
- nu avem galerii specializate pe fotografie (chiar dacă la Oradea există una a AAFR-ului iar pe ici pe colo tot felul de improvizații unde se expune fotografie) și nici curatori (urât cuvânt) care să se ocupe de organizare de expoziții de gen, de descoperirea de noi talente, de formarea unei piețe pentru fotografie, etc...
- ne plângem (și la Bistrița au fost nemulțumiți) de atacurile pe net a celor care nu sunt înregimentați în sistemul AAFR, dar ce se poate face (sau ce se face) pentru a evita aceste atacuri? Orcine se simte îndreptățit să dea cu tasta atunci când persoane care nu au nimic comun cu fotografia afișează portofolii fără valoare. Ba mai au și un cîrd de ”realizări” iepocale pe seama lor.
- și tot așa...

Lucrez de doi ani și jumătate cu tineri și mai puțin tineri care încearcă să îmblânzească imaginea fotografică. Cred că aici ar trebui să activeze fiacare conducător de grupare fotografică. Să pună, prin experiența pe care o are, piatra de temelie a noii fotografii românești. Material uman talentat există din belșug. Am vizionat la Bistrița, la prezentările de Diaporame fotografi care de 20 de ani, de când nu ne-am mai văzut nu au evoluat cu nimic. Aceleași imagini pe care le știam. Am văzut că fotografii cu pretenții nu știu să-și aleagă imaginile, punând în prezentare imagini foarte bune alături de altele discutabile. Am văzut și imagini extraordinare dar și imagini jenante. Să fie aceasta oglinda fotografiei artistice din România? Se pare că da. Dacă AAFR-ul vrea să facă ceva pentru fotografia românească trebuie să o restructureze din temelii. Cum? nu știu încă. Dar promit să ajut dacă mi se va cere sfatul. Domnul Ștefan Toth este un foarte bun organizator. Dar fără o strategie bine pusă la punct, fără ajutorul celor care pot și își doresc să facă ceva palpabil nu va reuși decât să ne țină, pentru o vreme, uniți. Fotografia artistică românească este, deocamdată, o himeră. Ne simțim bine când ni se spune ARTIST. Dar, oare, merităm acest titlu?