marți, 21 septembrie 2010

Chien de Paris...

Oracolul mincinos...

Mărturisesc că intru destul de des pe blogul din Foto Magazin ținut de către domnul Pandele. De multe ori citesc acolo materiale interesante, unele documentate tehnic fără cusur, altele pline de savoare, altele pe care nu le înțeleg (cele în care marii fotografi ai României sunt catalogați după criterii care mie îmi scapă)... Numai că astăzi ceea ce a publicat domnia sa pe blogul personal mă lasă total în nedumerire în ceea ce privește partea cu Iașul. Să fie o scăpare? Da parcă-s prea multe... Cine știe... Deci:
1. Chiar dacă o spuneți în ”glumă”, este adevărat, Primăria ieșeană a redus către sfert bugetul alocat acțiunilor culturale. Numai că nu cred ca Dan Mititelu, în discuțiile pe care le-ați purtat, să vă fi promis că Primăria va suporta costurile expoziției de pe 5 octombrie. Dacă ați fi avut curiozitatea să ”răsfoiți” blogul Clubului Fotografilor de la instituția care vă va găzdui expoziția, ați fi remarcat că în partea dreaptă scrie cu litere groase că ”Nici o activitate a Clubului Fotografilor nu a fost şi nu este sprijinită financiar din exterior (direct sau indirect), nici de Primăria Municipiului Iaşi, nici de vreo persoană fizică sau juridică.”
Maii mult, domnul Nichita Danilov, directorul acestei instituți, care aparține de Primăria Iași, mi-a spus că vi se decontează drumul, masa și cazarea. Ceea ce tot e ceva, nu?
2. dl. S. Oprișor, despre care vorbiți și care are vernisajul expoziției peste două ore, se cheamă de fapt ONIȘOR. Și ați mai scris despre el cu ocazia premiilor ”Fotograful anului”.
3. Casa de Cultură Grigore Ursachi nu vă poate găzdui expoziția de pe 5 octombrie, pentru simplul motiv că nu există. Nici cea numită Grigore Ureche... Există în Parcul Copou doar Casa de Cultură Mihai Ursachi, denumită așa după numele unui nene care a fost unul dintre marii poeți din Romanela, născut în Coșula Botșenilor și care a trecut de ceva vreme la cele veșnice. Știu că fotografia fiind o treabă mai mult tehnică nu are nimic de-a face cu poezia. Nici măcar cu Poezia Privirii care este una de gang. Dar nici chiar așa, o glumă atât de gogonată...
4. Pe 5 octombrie vă veți putea întâlni cu amicul Dușa la Iași, poate într-o plimbare prin dulcele târg, poate la o cafea sau un pahar cu vin, poate la o discuție, dar este exclus ca eu să fac prezentările acolo (la Clubul Fotografilor). Nu ar fi elegant din partea mea să o fac pe-a amfitrionul la o manifestare organizată de către Casa de Cultură Mihai Ursachi din Parcul Copou și de către Clubul fotografilor. Este treaba și meritul lui Dan Mititelu pentru asta... (și asta o știți de prin primăvară de când m-ați întrebat dacă se face să expuneți pe un gard, după ce ați avut expoziții prin țări străine. Se face, peste orice interes sau dezinteres)

Cu drag, Ozo (pompierul de serviciu) cum bine spunea cineva.

P.S. intre timp domnul Pandele a facut a doua modificare pe blogul domniei sale, corectand, de aceasta data si numele gresite. Aferim!...

Paris 3 - fotografie de noapte (2)

Serile 4 și 5 la Paris le-am petrecut la Luvru și Notre Damme:

Nouăzeci și opt dintr-o sută de fotografi abordează piramida din prima curte interioară a muzeului Luvru dinspre partea deschisă, a intrării în muzeu. Cum soarele asfințea invers și era și un cer care promitea să devină interesant iar omuleții care se ocupau de îngrijirea pavajului din fața intrării scoseseră de dimineață vreo trei basculante de dale și mai puseseră și niște garduri ca să nu se lovească vizitatorul grăbit la țurloaie, am decis să nu-mi calc nici eu colegii pe bătături și am ales partea cealaltă a stabilimentului. Numai că, din nou, focala lungă a obiectivului meu 24-105 mi-a creat probleme. Am dat înapoi cât s-a putut, oprindu-mi trotineta în peretele care desparte prima de a doua curte interioară și a ieșit ce vedeți și domniile voastre în primele două imagini.  În ultima, ca să pot prinde piramida oglindită în totalitate în apă mi-ar fi trebuit un ă-hă-hă... n-am!...


În ultima seară colegii mei au preferat să meargă la Tour Eiffel să facă fotografiile de noapte. În ziua când am urcat respectivul stabiliment am obervat că în zona Trocadero (unde alți 99% dintre fotografii oaspeți clămpănesc din aparate) celebrele fântâni funcționau la un sfert din capacitate. Mai mult, grijuliii edili ai urbei, văzând că se apropie toamna, puseseră pe cracii dinspre respectiva esplanadă ai turnului niște ”chiloți” imenși de pânză, budigăi care-l făceau cam nașpa la pozat. Așa că în duminica în care am urcat aproape de cer am profitat cât am putut de lumina filtrată de nori pentru a face o fotografie taman din cealaltă parte, la concurență cu cele 7-8 cupluri japoneze aflate în luna de miere și ale cărora pozarii aferenți le făceau coloratele cum fac ai noștri în față la Palatul culturii. Adică din simbolul unde ar trebui ca mirii să spună nepoților arătându-le poza ”noi și Tour Eiffel” sau ”noi și Palatul culturii” se vede doar două mecle țepene și în spate un crac de fiar sau o bucată de zid.
Așa că am preferat să o tai la Notre Damme. Mi-am ales ca punct de stație partea din dreapta (sau stânga?) a podului Saint Michel, am crăcănat trepiedul fără să-i mai scot picioarele rahitice și l-am proptit cu tot cu aparat pe balustrada lată de piatră a podului, spre mirarea unui domn englez cu pardesiu în carouri și pipă între dinți care se tot minuna că-mi ies pozele clare. Am făcut prima imagine la 21,30, apoi am așteptat vreo 13 minute să apară un bampor pe cracul Senei, ca să-mi dea bine la poză. Au apărut două utilaje plutitoare, apoi s-a întunecat brusc și de tot. Între timp, chiar și cu cracii ne-lungiți, trepiedul meu trepida frumos în bătaia vântului. Așa că am mărit un pic ISO, la valoarea de 400, pentru a scurta timpul de expunere.

Imaginea asta este făcută tot de pe botul Tour Eiffel. Se vede tot cartierul La Defense. Nu știu de ce, dar îmi place. Are un mister aparte, dat de către clădirile abia zărite, abia conturate. Fiind duminică, în clădirile de birouri sunt foarte puține lumini aprinse. Dacă ar fi fost luni, geamurile clădirilor ar fi fost luminate în proporție mai mare. Nu voi ști niciodată care ar fi fost efectul...

Cam asta a fost, pe scurt, experiența mea în fotografia de noapte la Paris.