joi, 31 mai 2012

Adio și la Gară!


Începând de mâine, 1 și până pe 30 iunie 2012, la Centul Cultural Francez din Iași puteți vedea Expoziția de Fotografie Adio și la Gară! aparținând Artistului Fotograf ieșean Dan Mititelu.
Numai și pentru faptul că ultima expoziție (de fapt prima) a fost în 1989 ar trebui să vă trezească curiozitatea și să vă faceți timp să o vizitați. Sigur MERITĂ!

Vernisajul pe 5 iunie la ora 19,30.

miercuri, 30 mai 2012

În marginea umbrei 13



foto oZo/respirare Manon

 
În braţele lui


Soarele despletindu-şi culorile de apus îşi răsfira domol pe faţa Dunării degete prelungi de jar potolit.
Sălcii vinete îl priveau de pe mal, aruncându-i la răstimpuri ocheade verzi de frunze înfiorate şi îmbrăţişau ondulat glezna subţiată a vântului.
Câte un pescar negru, pe barca-i întunecată, neauzit de a lungul cheilor, ferindu-mă, fără s-o ştie, de cioburile vreunui zgomot.
Dorul meu mut îşi strânse sufletul pe luciul apei şi se repezi săgetat cu ţipăt de pasăre nemaivazută, spre crucea cerurilor…
Plouă peste mine cu fulgi de lumină
Şi mi înfloreşte înserarea prin gaura neagră din piept. 




marți, 29 mai 2012

În marginea umbrei 12


foto oZo/respirare Manon



Oraşul minunilor


Ieri am pierdut un oraş.
Întreg.
Într-o singură zi.
Mi-a fugit de sub picioare.

Din cuibul cioburilor nestemate adunate într-o cutie veche de ceai n-a mai rămas decât ceva iederă roşie pe  un zid drag, trei trepte mâncate verde de mucezeală sub grilajul delicat şi ruginit;
lumina de portocală fermecată a lămpilor prin frunzişul înserării pentru plimbările celor mari;
două mâini cu miros de măr şi scorţişoară înflorind amar prin pământul îngheţat al toamnei;
şi o  casă – lungă, evreiască, pe-o stradă veche.
Casa are stăpâni noi şi ferestre după vremuri şi  gustul lor:
patru prăjiturele cu cremă-nşiruite-ntr-o vitrină. E salvată: cu preţul sufletului.
O ştiu mai ales motanii care nu-l mai găsesc în curte nici măcar preschimbat în cerdac.

Curg frunze de aur dulce peste blocuri ascuţite de aluminiu sticlos.
Fără foşnet. Spulberate de faruri.
Păstrez câţiva paşi de străduţă pavată şi-o poartă cu boltă – arc al inimii peste frig.

Casa n-a fost nicicând acasă.
Între mine şi-amurg nu va mai fi nici însingurarea:
doar un mall inutil spintecând cerul bisericilor…
să nu uit în veci cum se schimbă viaţa…

 

luni, 28 mai 2012

În marginea umbrei 11


foto oZo/respirare Manon



Nota finala

Da, nu mă ascund, scriu din neputință.
Din neputința de a percepe lumea altfel decât o fac, din neputința de a scăpa altfel de câte văd și-mi jupoaie sufletul.
Din greutatea de a fi cu mine.
Scriu
 – cu scrâșnet, pe muțește –
 pentru că nu-mi pot urla durerea și furia,
 pentru ca nu pot rupe cu dinții.

Scriu pentru că vă caut peste tot și numai nu vă găsesc.
Îmi scriu visul despre lumi calde, splendori și minunății bânuite-ndărăt de ziduri vechi, spulberate de vântul uscat al lui trebuie, al lui să nu…

Da, scriu.
Mă scriu.
Mă vezi? Mă auzi?
Mă deșiră cuvintele sub ochii tăi.

Nu te temi? Nu te doare?


…Nu-i  nimic.
Așa și trebuie.


sâmbătă, 26 mai 2012

În marginea umbrei 10


foto oZo/respirare Manon



Regăsire

... Mă doare ochiul, ăla cu care plângeam lumile nesfârşite

                                              regândite                      

Pe tiparul câte unui cuvânt...
Şi dimineaţa asta de toamnă cu mesteceni auriţi e descălţată şi prăfuită.
Aş striga să nu mai priveşti prin mine, dar eşti prea ocupat cu ce ai de spus
Chiar pentru a te auzi.
Mă doare  ochiul din colţul căruia nu mai pot trage nicăieri fără să mă-mpungă ce e in jurul meu.
Înainte de tăcere, dincolo de tăcere, tăceri  toate printre coastele mele, prin mine, despicând-mi  usturător răsuflarea....

Cred, ştiu - am aflat - că nu-ţi sunt indiferentă; preferam să trec neobservată, vecină cu umbra;

E drept, nici aşa nu e prea mult, doar dacă-ţi ţii respiraţia există ceva; altminteri, e o năruială perpetuă de construcţii şi manufacturi...

Poate că tristeţea asta a mea nu s-o exorciza pana la urmă cu nimic...

Poate că tăcerile - reci, închise, anoste - sunt numai ale mele...

Şi - iarăşi poate - nu-mi mai pasă să mă risipesc acolo unde nu creşte nimic...

Mâine. 


vineri, 25 mai 2012

În marginea umbrei 9


foto oZo/respirare Manon



Dar 2-ul n-a fost nicicând un număr;
E numai o angoasă şi umbra ei…
                      F. G. Lorca

… La răstimpuri, îndoiala asta îmi licărea a moarte în vis, altfel aluneca liniştit mai tot timpul în matca vertebrelor.
Mă obişnuisem cu prezenţa ei unduitoare, aşa cum obişnuiam să-ţi aştept atingerea, prelungind între pleoape durerea leşioasă de a-mi închipui eventualitatea ei, atât de improbabilă…
Mi se întâmplă uneori să te aud  liman al liniştii:  Vino la mine…
Ţi-am zărit într-un rând cuibul braţelor la răspântia atâtor ferestre inchise…
Nici pieptul pe care să-mi aplec capul, nici umărul pe care să-mi odihnesc sufletul, nici arsura răguşită a prăbuşirii în mine
Nu mi-ai cerut niciodată nimic…

…Am fi arătat altfel despuiaţi de frică ...


joi, 17 mai 2012

În marginea umbrei 8


foto oZo/respirare Manon


Septembrie

Mângâieri de toamnă din pleoapele însângerate ale asfinţitului
Şi aerul iremediabil amar, cu iz de nimic şi aşa mult…

Prin cât timp ne-am trecut?
Cădere liberă printer gesture meschine, neîncăpătoare…



luni, 14 mai 2012

În marginea umbrei 7


foto oZo/respirare Manon


Sărăcire


Când nici uitarea nu-mi va mai şti numele, s-or desprinde  din mine limpezimi tăioase, înspre răbdare şi tandreţi simple, neabrupte, ca-n somn.
De oi fi şi altfel însingurată, mi-oi odihni gândul pe unghiul dintre obrazul şi pieptul tău, pe o după amiază călâie dintr-o primăvară incertă.
Şi, covârşitor de tăcut, ploaie de sunete stinse îmi va ţâşni sângele din palmele amestecate cu amintirea ta, de-mi va potopi inutil piatra de hotar a inimii odată cu frigul coastelor dezvelite de suflet.
Până atunci, încă tresar când zăresc frânturile ochilor tăi agăţate de oamenii altor lumini…

Şi nu pentru că nu vei veni.
Doar pentru că nu mai am cu ce te aştepta.