Timpul se duce... Timpul se pierde! Până și imaginile de mai sus sunt o pierdere de timp. Fețe pe care le-am întâlnit cândva prin drumurile mele și pe care le-am păstrat pentru zile mai triste. Ar interesa pe cineva că multe dintre ele sunt făcute când abia trecusem pe digital? Canon EOS 300D, 350D, 400D ȘI 30D. Că teleul cu care sunt făcute majoritatea este un 70-210 de pe vremea filmului la care acum nu s-ar mai uita nimeni? Nu cred că pentru cineva care se uită pe aici contează. După editările succesive folosind câteva filtre și ”șmecherii” nu se mai cunoaște nimic. Rămâne, așa cum și trebuie, doar rezultatul. Pentru unii bun, pentru alții mai puțin bun, pentru alții indiferent! Diferența o pot face numai eu. La editare. Între aparatele de atunci și cele de acuma, între obiectivele de atunci și cele de azi, între mintea mea de atunci și ochiul și sufletul meu de acum. Pentru unii, insesizabile, pentru alții... o întreagă poveste.
Cineva scria că de ce ”când eram Fotograf”? că dacă odată ai făcut ceva extraordinar n-ai cum să uiți... și argumentele pertinente se împleteau în textul Domniei sale. Și are dreptatea sa. Doar că eu simt și știu altceva. Nu mai am timp să fac imaginile pe care le făceam odată. Nu că nu m-ar duce mintea... dar digitalul și viața de astăzi au comprimat enorm timpul. Astăzi trăiesc din ceea ce produc. Nu mai merg la evenimentele care atunci îmi aduceau o căruță de bani, prefer ca sâmbăta și duminica să fiu alături de colegii mei de club (când se poate), să dăruiesc din ce știu și altora aflați la început, să... să... Chiar nu mai am nici timpul și, cred (sigur) nici cheful să mai fac ce făceam odată. Astăzi ar trebui să vorbească pentru un fotograf profesionist proiectele. Dar și aici e o discuție întreagă. Unii te fac să zâmbești când vezi că unblă cu tot felul de ”proiecte” care ori nu spun nimic, ori nu aduc nimic, ori sunt de cacao (să fiu iertat)... Am făcut patru albume cu Iașul în ultima vreme. Să nu credeți că m-am îmbogățit. Uneori am pus chiar de la mine, dar este modul meu de a-mi exprima recunoștința pentru Orașul în care trăiesc acum.
Ce am scris ieri văd (o parte că n-are nimeni timp să citească decât pe sărite și ce nu-i convine) că naște valuri (ca să nu-i zic ”patimi” sau ”animozități”). Poate e bine, poate e rău... Sigur e bine dacă reușești să pricepi (după discuție) că, poate ai greșit și este ceva de reparat. Sigur e rău să nu pricepi nimic și să-i dai înainte cu tupeu... Țin minte acum ceva vreme în atriu la Palas o expoziție de fotografie alb-negru cu imagini din concerte. La cum era făcut afișul nu puteai pricepe ale cui sunt. Scria doar că vernisajul va fi cu participarea lui ”x”. Asta da! Dacă venea cineva special la vernisaj musai că trebuia să fie mare fotograf, că doar nu aduci ca invitat pe orișicine... Despre imaginile din expoziție, unele erau ok, altele așa și așa iar altele... Dacă aveai un pic de experiență îți puteai da seama că autorul este la început de drum. De unde? Din așezarea obsesivă a celui care era subiectul principal al fotografiei fix în mijloc. Că așa dicta punctul de focus al aparatului. Despre o ”interpretare” personală a imaginilor, despre o editare... Artistul se mărginise doar la a documenta niște concerte. E bun și-așa! După ceva timp am aflat că VIP-ul de la vernisaj era, de fapt autorul expoziției. Și, deși îmi este un om drag, nici până acum n-am reușit să discutăm mai în amănunt despre acele imagini. Vina mea!
Un comentariu:
Paul Agarici spune: Îmi plac curvele dar numai în pat! Iată ce scria altădată O. D:
Acu este luat la ţintă un alt Fotograf: ”Agarici..Paul Agarici”. Nu l-am cunoscut până acum. Dar am ceva amintiri: prin anii '80 în revista Flacăra, sub fotografii semnau două nume. Aurel Mihailopol şi Paul Agarici. După '90 prin laboratorul lui au trecut majoritatea fotoreporterilor de azi din presă românească. O fi mult? O fi puţin? Cu mintea mea pătrată eu cred că e destul de mult……..Şi-a pus experienţă în slujba tinerilor care doresc să înţeleagă ce şi cum se întâmplă pe ogoarele Fotografiei. Un Profesor nu te învaţă să devii genial. El îţi da doar nişte noţiuni corecte, te ghidonează printre adevăr şi minciună cât să-ţi poţi lua singur zborul, să-ţi faci singurel propria scala de valori. Profesorul care se laudă că te face Artist este un dobitoc şi un şmecher. Şi culmea, tocmai cei care-şi spun ”profesori” au sărit la beregată lui Paul Agarici. ………………Un alt fotograf care se ocupă de workshopuri pe la braşov şi-a băgat-o şi şi-a scos-o şi el pe seama lui Paul Agarici…………….. Prieteni, acu să o spun pe aia dreapta: am bătut şi eu saitul lui Paul Agarici. Nu vorbesc despre cum e făcut. Fiecare cum vrea la muşchi aşa face. Vorbesc despre imaginile din el: e o varză mare acolo. Dar asta nu înseamnă că toate imaginile sunt de rahat. Dacă veţi fi corecţi cu voi, veţi recunoaşte din imaginile de acolo un mare FOTOREPORTER. Cu sângele de rigoare. Câţi aţi scos aparatul acum mai bine de 20 de ani când trageu turbatii prin Bucureşti? Da când bumbăceau minerii la intelectuali? Mai mult, câţi aţi dat o fugă pe la Tiraspol, în Transnistria, ca el, la război, la cafteală? OZOLIN DUSĂ.
Chat Conversation End
cred ca adevarul este doar la mijloc, adica intre voi! Chiar nu stiu ce, sau de ce, esti suarat Ozolin Dusa...cand tu nu esti cu nimic mai special decat altii din acest domeniu, fotografia! Nu uita eu, noi suntem doar pasionati, nu ne intreseaza performanta unuia ca tine sau altora pe care ii calci in picioare, sau ii ridici in functie de interesul tau imediat! Eu tac, lasa-ma asa! mesajul e doar pt tine, este singura modalitate sa iti spun putin din ce am sa iti spun...crezi ca te aranjeaza o confruntare, ajuta cuiva?
O zi frumoasa! NU am nimic cu tine si sa ma ierte Dzeu, chiar nu stiu de ce te-ai suarat iar!
Trimiteți un comentariu