joi, 20 februarie 2014

21.02.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 52

Astăzi au venit (din nou) imaginile de la mărit. Nu știu cum gândește minilabul dar gândește în ciuda mea. Ce eu am cerut cu 2 sau 3 trepte de densitate mai deschis este, invariabil, cu 1 singură. În fine, asta e. Data aviatoare voi face o vizită la Brașov să ne punem de acord. Din ce am gândit, 18 imagini sar din schemă. Aproape 20% dintre cele 106 pe care le voi expune. Destul de multe...

Asta este Prieteni, prea am făcut mișto de... he-he-he. Ezistă o compensație!

Nu știu câți dintre cei care pun mâna pe un aparat de fotografiat nu și-au propus să călătorească. Într-un capăt de lume, într-un capăt de țară, într-un capăt al propriului oraș. Și să fotografieze. Tot ceea ce li se pare frumos, tot ceea ce au auzit – citit – văzut pe la alții că este frumos, tot ceea ce le face sufletul să vibreze de atâta frumusețe pe care Creatorul a împrăștiat-o pe pământul nostru de oameni. Probabil că niciunul dintre ei, sau... foarte puțini.


Fotograful este un martor al timpului său. Zece dintre noi, în același loc, găsim zece unghiuri diferite de abordare a aceluiași subiect. După chipul și asemănarea fiecăruia dintre noi. Și nu este de mirare că, odată ajunși într-un loc arhicunoscut, în loc să cumpărăm o vedere cu acel spațiu declanșăm. O dată, de zece, de 100 de ori. Să avem acasă propria noastră vedere. Așa cum am văzut-o cu inima.

Iată deci că, în afară de faptul că este un călător, fotograful mai poate să și viseze. La o lume numai a lui, cu imagini numai ale lui, mult mai frumoase și mai iubite decât toate imaginile frumoase și iubite din lumea asta mare, numai bună să călătorești și să-i visezi povestea care se scrie continuu. Pentru că, musai, câți fotografi tot atâtea povești.


Călător – Visător... o expoziție din România cu poveștile mele. Așa cum le-am simțit și trăit eu la vremea când umblam prin România din inima Mea, mult înainte ca sintagma respectivă să fie folosită de o televiziune centrală. Sunt povești în imagini de prin toate locurile minunate pe unde mi-au călcat pașii și pe care le-am trăit la intensitate maximă, ea, inima mea, fiind aceea care a făcut mâna să declanșeze aparatul de fotografiat. Sunt clipe pe care eu nu le mai pot întâlni, clipele mele irepetabile și vă doresc să le trăiți pe ale voastre la fel ca și mine în drumurile pe care vă purtați pașii, așa cum sufletul vostru le va percepe în irepetabilitatea fiecăruia dintre voi, prietenii mei Fotografi.


Vă invit luni, 24 februarie 2014, la ora 17,30 în Sala ”Diotima” a Casei de Cultură a Municipiului Iași ”Mihai Ursachi” din Parcul Copou, alături de Mihai Cantea și Adi Cristi, la vernisajul expoziției Călător – Visător, expoziție a cărei imagini le veți putea viziona până în data de 16 martie atât în Galeria ”La Gard” (gardul Parcului Copou) cât și în Galeria ”Labirint” (holul Casei de Cultură). Sunt aproape 100 de imagini alb-negru și color, făcute în aproape 10 secunde de declanșări ale obturatorului aparatului de fotografiat, toate într-o singură bătaie a aripii de Înger păzitor și călăuzitor.

           
 Vă aștept cu drag,

 oZo
 

20.02.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 51


Nu știu cum se face că numai peste minciuni fardate, coafate și șmenuite despre fotografii de la Romanela dau. Dacă aveți timp să cetiți despre o mare Expoziție de la Bruxelles o puteți face AICI.
Nici n-am avut răbdarea să citesc tot ce scrie că mi s-a făcut greață și mi-a venit să dau la rațe. Măi, cât de nesimțiți și de mincinoși pot fi unii din peisajul fotografic românesc... Dacă nu știi despre ce este vorba chiar te apucă plânsul de câte sacrifici au făcutără ei ca să expună acolo, cât de greu a fost, de câți ani li s-a propus și cât au fost rugați, bla, bla, bla...
Un sâmbure de adevăr există: șmecherii de acolo chiar voiau ca fotograful care le face expoziția să-și mărească singur lucrările (inițial erau niște dimensiuni fixe, nu lindicele 30x40 ale puradeilor noștri), să le ducă singur la Bruxelles, să le pună pe pereți, să le păzească și, la finalul de expoziție să și le ia și să le ducă unde-a înțărcat mutu iapa. Bașca să mai asigure și apa minerală de la vernisaj.
Cel cu care șmecherii au vorbit inițial a fost Florin Andreescu. Ca orice om normal acesta nu a dat un răspuns din prima, fiind deschis dialogului. Apoi a apărut în ecuație numele fotografului copiilor ratați, ca și companion de expoziție, fapt la care Florin nu a avut nimic de comentat. La finalul anului trecut Florin a renunțat la nemaivăzuta onoare care doreau organizatorii să i-o facă, la fel cum ar fi renunțat orice om normal și cu o coloană vertebrală dreaptă. Și așa au apărut ăștia doi la Bruxelles, mergând în genunchi pe banii lor ca să scarpine pisica belgiană  pe burtă, poate poate li s-o face milă la câte unul - altul să le dea și lor câte-o pralină de Belgiq.
Oamenilor, chiar nu vă este rușine să faceți tagma asta (era să spun breasla) de râs. Cum dracu vreți să fiți respectați (și odată cu voi fotografii români) dacă acceptați asemenea compromisuri? Cât de lingăi, pupători de picioare și fără demnitate puteți fi încât să acceptați să vă terfelească cine - necine doar de dragul de a vă umfla bojocii că ați expus la dracu-n praznic de 2 lei? Și vai, cât de greu vă este și câte sacrifici trebuie să faceți voi...

Mai văd pe FB un nene cu Cacademie de fotografie. Face la greu cursuri de toate felurile și pune exemple de imagini și fotografi care-și au treaba lor și destinul bine stabilit pe segment. Păi de ce nene? matale de ce n-ai cu ce le da exemplu la cei pe care vrei să-i atragi să-ți dea paraua ca să-i înveți să clămpăne la obturatoare? Fă-i nene profesori de portret, că zici că te pricepi la asta și lasă-i pe alții să-i învețe peisajul, reportajul, exterminarea în natură, clămpăneala pe stradă... Sau este rușine cu ce știm să facem de trebuie să ne raportăm mereu la alții mai cu oo rotunde și sclipici în păr?


A fost pentru ultima dată când mai scriu despre unii - alții care chinuie fotografia. Nu ajută la nimic și orice pasăre pre limba ei se balegă din copac. Să fie sănătoși, că sita se cerne și toate minciunile și neputințele li se vor întoarce însutit înapoi...

Despre imaginea de astăzi? Fabrica de țuică - adică mulți am fost - să vedem ce mai rămâne!