luni, 19 mai 2014

19.05.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 139



Să vorbim despre ”compoziție”?... Poate că este mai bine să nu vă bat eu capul cu o droaie de cuvinte meșteșugite și să vă las să priviți cele două perechi de imagini. Câte două făcute din același punct de stație. Diferă doar încadrare - pe înalt, în pătrat, pe lat. Și mai diferă locul unde am ales să fac clarul. Diafragma este cam aceeași, 5,6 la primele două, 3,5 și 5,6 la celelalte. Condițiile tehnice: fotografiat la ”rasul ierbii” (pășunea de trifoi și alte floricele mii de la Tata Mihai de la Bârnova), contralumină, rouă cât să uzi o moșie, ora 7,5 - 7,8 fix. Zecile de cerculețe mai mari sau mai mici din fotografii sunt ”scrise” de către picăturile de rouă aflate în afara focusului pe firele de iarbă din fundal. Între planuri sunt câțiva centimetri. Puțini de tot. Dacă aș fi închis diafragma mai tare fundalul s-ar fi aglomerat datorită măririi zonei de profunzime cu câțiva milimetri. În asemenea gen de imagine treaba cu închisul sau deschisul diafragmei (cât și cum) vine dintr-o experiență de mulți ani. Chiar și așa, la cadrele care-mi plac (compozițional vorbind) trag cu mai multe diafragme, alegând acasă imaginea cea mai potrivită. Nu le știu și nici nu le stăpânesc nici eu pe toate... Un pic de culoare, verde și încă ceva pe acolo, roșu sau galben, focusul pe manual, ca să-l punem taman acolo unde vrem, înainte sau înapoi din gât cu aparatul la ochi (retușul fin al clarității) și ”clanț”... trecem la următoarea!
Cam asta ar fi pe scurt rețeta unei fotografii cu Suflet. Acolo, pe tăpșanul cu rouă. Acasă, la procesare, e mai simplu: câteva setări simple în Camera RAW, balansul pe auto sau așa cum este la fotografiere, corectăm și aberațiile obiectivului (sau nu), saturăm un pic anumite culori (verde, roșu, galben, ce-avem pe-acolo), dacă e un ISO mare și credem că trebuie mai ”radem” din el, din zgomotul de imagine - granulație, un pic pe la umbre și Highlights... apoi o deschidem în Photoshop și o trecem prin Levels, claritate, umblăm la culori, Viveza de la Nik, strălucire - contrast și gata!
De aici pare simplu. Și tare frumos. Și așa și este...