marți, 22 iulie 2014

22.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 177

Amintirile de ieri (5)...


În fine... termin ce avusesem de făcut, mă pun cu curu pe valiză, o buchisesc bine și, într-un târziu, reușesc s-o închid. Urmează o noapte scurtă, trezirea de dimineață, duș, papa mic, luat calabalâcul și refăcut traseul în ordine inversă: Bruxel Nord - Antwerpen, după 4 minute Antwerpen - Rosendal, după altele 3 minute Rosendal - Schiphol. Cobor, târâi iar bagajul după mine o bucată bună de aeroport, bag bolentinul într-o țoașcă care mi-l scanează și-mi dă cartonașele spre unde mă duc... Dau să predau bagajul la o tanti neagră ca noaptea. Are 2 kile peste 23. Tantea zice să mai dau ceva jos, eu mă gândesc cu groază că trebuie să mă urc cu curul pe valiză și s-o buchisesc încă o dată... și-i zic că plătesc diferența de greutate. La Tarom între 23 și 32 de kg e fix 100 de euroi. Nu leșin că sunt bărbat, înghit în sec și mă scociorăsc de ultimii bănuți. Trec de poartă și tăbârcesc rucsacul vreo 2 km până se termină aeroportul. De acolo se pleacă spre Romanela, spre câteva ”țări” de la Ruși și spre altele câteva din Africa. Suntem tari Nene. Căcat băț! Pansat, vorba lui șeful meu! Stau 2 ore și frec pisica pe burtă. Noroc de un automat cu apă și sucuri că muream de sete. Nu puteam să mă întorc în zona cu haleală după ce-mi trecuseră băieții rucsacul prin magaoaia de văzut în bagaje...
Urcăm la timp în avion și stăm. Și stăm. Și stăm futu-i în aripă. Cică că e traficul în draci. Aiurea. Decolăm cu jumate de oră de întârziere. Vreo 20 de minute se mai recuperează până la Otopeni. Aici aceeași treabă: nu e zonă de tranzit, așa că trebuie să ies pe la sosiri, să o iau spre plecări și să mai trec încă o dată rucsacul cu aparate prin magaoaia de văzut în bagaje. Bineînțeles că nenea de la magaoaie e un BOU. Vede ceva în neregulă și trebuie să pun într-o tavă aparatele și obiectivele. Nu mai vede nimic. ”Măi băieți, ori sunteți obosiți ori incompetenți, ori de la bufetul aeroportului” întreb eu cu țandăra sărită. Nu răspunde nimeni. Doar suntem în Romanela. Pe o beznă neagră (dacă mă pot exprima așa) ajung la Iași. Avionul reușește să se oprească la timp, la marginea arăturii. După 20 de minute de uitat la moaca lui Adormiței de pe perete, timp în care se apucă de torențială, vine și bagajul. Acasă, dau drumul la calculator. Pe FB același specimen zice că se lucrează și noaptea la Aeroport. Prietene, nu lucrează nici dracu. Acu juma de oră am coborât din văzduh pe ”aeroportul tău” și nu era nici țipenie de om la lucru de noapte la pista nouă. Minciunosule!