luni, 3 noiembrie 2014

03.11.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 216


Ieri a fost din nou ”ziua Z”. Unii au votat, alții n-au votat, unii și-au pus speranțe, alții le-au pierdut, unii au crezut că dau lovitura, alții au vrut s-o dea... în fine, ca la noi la nimeni. Adică imparțiali cu toții!
Astăzi, peste tot pe unde am trecut lumea vorbea despre alegeri și candidați. Că (cică) ”auzi Domne, așa nu se mai poate... că ai văzut, ce ți-am spus eu?... că săracii ăia din diaspora ce au pățit nene, rușinea rușinilor iar așa nu se mai poate” etc, etc și tot de astea.
Ce repede uită românul. Stă în gena noastră să uităm și să ne facem preș mereu după cum Geta Maneaua ne dictează (Geta e cine vreți voi, bre)...

Mie îmi este mai greu să uit. Să uit că acum câțiva ani un nene mic a tăiat întâi sporurile. Apoi a ras și din salariile bugetarilor (deși eu fiind detașat nu ar fi trebuit să mi-o iau în buci) și m-am trezit că cu studii superioare primeam fix 609 lei pentru o lună de muncă și mă întrebam ca prostul cum dracu plătesc din ei chiria, întreținerea, telefonul și mai și halesc. Nu uit că când au fost ultima dată alegerile locale lumea a ieșit la vot ca să-i dea PDL-ului în bot și șmecherii din respectiva sectă erau căcați la cur și nu mai aveau glas... Acum sunt din nou pe cai mari și așteaptă să facă iarăși șmenurile de dinainte. Nu pot să uit că o perioadă lungă, lungă (în ultima perioadă lungă lungă) Cultura românească era tratată ca o boală mortală și numai cei șmecheri și cu para-ndărăt făceau expoziții (li se editau cărți de rahat, primeau burse... și câte și mai câte) plătite pe bani grei din banii mei și ai voștri pe la ICR-urile din Romanela și de aiurea. Nu pot să uit că toate astea m-au umilit și m-au făcut să nu-mi mai pese de mine ca artist, să nu-mi mai vină să expun nimic, pentru că oricum nimic aș fi cules și n-ar fi interesat pe nimeni...

Și nu pot să uit că, pentru prima dată în viață m-am simțit bătrân și neputincios ascultând în fiecare zi maneaua indiferenței care nu mă mai lăsa să-mi ridic privirea din pământ. Și nu pot să uit că, tot pentru prima dată în viață îmi doresc să am cu 10 ani mai puțin să pot pleca unde-a înțărcat mutu (nu fotbalistul) iapa și să o fac pe-a Fotograful și să nu-mi pese că odată la câțiva ani trebuie să mă-nghesui la cine știe ce ambasadă sau consulat să dau cu ștampila și să-i dau unuia sau altuia (după cum e trendul) muie, pentru că oricum nu mă interesează să-i votez!

PS... (că-mi amintii): imediat după Remvoluție un nene de la Oradea a trimis niște scrisori pe la fotocluburi cum că el vrea să fie Președinte la fotografi. (e drept că după alți ani buni a și ajuns da tot prin vot l-au dat jos că băgase ambele mâini în lovele). N-are rost să reamintesc circul de atunci (cei mai bătrâni vor zâmbi pe sub mustață (dacă au) sau pe sub buza de jos (dacă n-au... mustață) doar îmi amintesc ce spunea Nenea Nicu Dan Gelep (îngerii să-l mângâie acolo în cer)... ”Domnule, nu mă opun să fie un Președinte, da măcar să fie unul român, nu ungur”!

02.11.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 215


Amu fix 3 zile, diling, diling, zdrang, fleoșc - sună telefonul (adică)... La capătul celălalt (era să zic ”al firului”) un nene:
- Alo, domnu...
- Da, bunăziua!
- Sunt cutare de la firma și mai cutare din București.
- Da, vă ascult.
- Noi facem niște albume cu România, nu pe fonduri europene... și acum a venit și rândul Iașului. Ni s-a spus că sunteți cel mai cel și mai cu multe poze din Iași. Ne puteți ajuta cu imagini?
 Deja eram picat pe spate de respect și intuiam ce va urma...
- Dacă aveți bani să le plătiți, cu mare drag!
- Păi nu v-am spus că nu este pe proiecte europene? Vă punem numele acolo pe album!
- Mulțumesc că v-ați gândit la mine, dar nu mă interesează.
- Domnule, cum naiba toți fotografii din Iași vor bani pe imaginile lor???
- Păi eu știu? Probabil pentru că-și cumpără singuri sculele cu care fac respectivele imagini și se gândesc că și timpul pe care-l consumă din viață contează acolo măcar pentru 3 lei!
- Domnule, o să rămână Iașul o gaură neagră în istoria albumelor noastre.
- Ghinion - zic eo - dumneavoastră faceți aceste albume pe gratis?
- Păi da, noi muncim pentru România, domnule - îmi zice cu mândrie patriotică dumnealui.
- Și la sfârșitul lunii copilul sau soția vă mănâncă din ce vă dă România?
Aici nenea rămâne fără cuvinte... prilej pentru mine să-i zic politicos ”olevoar” și abținându-mă cu greu să nu-i bag Romanela aia pentru care muncește cu drag pe gât.

Auzi nene, altul care mă ia de bou cu tzâtze. Adică dă tu fraiere poze cu Iașul, că umbli după ele fie noapte fie zi, fie ploaie fie ninsoare fie 40 de grade la umbră, că noi avem grijă să muncim pentru Romanela și să mulgem paralele pentru noi. Nu contează că tu faci echilibristică de la o lună la alta întinzând de bănuți, nu contează că în loc să halești de 3 ori pe zi halești numai de două și din ce rămâne îți mai iei un card sau 2 pixeli fierbinți, că mai culegi din urma colegilor tăi aperturile pe care le scapă pe jos, doar doar ăi mai bunghi o poză nouă pe ici pe colo, prin părțile esențiale ale Iașului. Băieții le vor moca și-ți trec și numele pentru asemenea onoare (nu mai zic că mi-l greșeau mie-n sută) pe tipăritura lor de rahat... 
Acuma... nici nu știu dacă să-mi pară rău de gaura neagră în care se va scălda Iașul pentru că nimeni nu le dă la bagabonți poze moca. Dacă își rup niște lovele de la gură le pot da un album gata făcut, ca să mai aibă și ei o zi, două acolo libere și să mai ia o pauză de la munca pentru Romanela. Moca, pe care o fac. Futu-le neuronul ăla al lor de jmecheri ce sunt!